Recapitulăm literele c, o, p, l

Mi-am propus ca la întoarcerea din vacanța de iarnă să începem lecțiile de Comunicare în limba română cu o scurtă recapitulare a literelor învățate. Astfel, în primele două ore recapitulăm literele c,o, p,l, literele din ultima unitate de învățare. Vom face acest lucru prin intermediul unor activități de comunicare orală și scrisă. Drept sprijin vom…

Literele p și P

Așa cum ne-am obișnuit deja, avem și pentru sunetul p și literele p și P câte o fișă de lucru. Aceste materiale vin să completeze celelalte resurse utilizate în lecție și oferă diferite situații de aplicare a noilor cunoștințe. Prin intermediul exercițiilor propuse copiii se vor familiariza cu literele p și P de tipar și…

Litera E mare de mână

Materialul realizat pentru litera E mare de mână este tot o prezentare powerpoint. Cu o tabletă grafică la îndemână poate fi un sprijin în lecțiile desfășurate online. Prezentarea conține 12 slide-uri cu activități de învățare pentru litera E mare de mână, aducând în discuție, bineînțeles, și celelalte sunete și litere învățate până în acest moment.…

Învățăm litera e

La Comunicare în limba română urmează să învățăm litera e mic de tipar, respectiv de mână. Întrucât lecțiile noastre se vor desfășura în regim online, materialul atașat la finalul articolului, a fost creat în așa fel încât să fie de ajutor în aceste condiții. Este vorba despre o prezentare powerpoint care, derulată în Slide show,…

Literele a, m, t

Am învățat până acum literele a, m, t (mici și mari, de tiparși de mână). Ne oprim pentru o oră pentru a consolida aceste litere. Am conceput lecția ca parte a călătoriei pe care am început-o chiar din prima zi de școală. De data aceasta, balonul ne va duce în vizită la căsuțele în care…

Literele a, m, t, i. Fișe de antrenament grafic

De săptămâna viitoare începem scrierea literelor de mână. Am pregătit câteva fișe de antrenament grafic pentru literele mici și mari pe care le vom învăța în această unitate. Este vorba despre literele a, m, t, i. Le-am numit fișe de antrenament grafic deoarece le vom utiliza pentru exersarea literelor înainte de a trece la scrierea…

Semne grafice. Fișe de lucru pentru perioada preabecedară

Pentru perioada preabecedară am pregătit fișe cu ajutorul cărora vom exersa semnele grafice. Documentul pus la descărcare la finalul articolului conține fișe pentru șapte semne grafice. Fișe cu semne grafice Fișele conțin acele semne grafice care se regăsesc în manualul de Comunicare în limba română. Vom exersa liniuța oblică, , bastonașul, cârligul, semiovalul, ovalul, bucla…

Exerciții de analiză și sinteză fonetică

La Comunicare în limba română, primele trei săptămâni de școală înseamnă atât reactualizarea achizițiilor dobândite în clasa pregătitoare, cât și perioada preabecedară. Altfel spus, pregătim terenul pentru citit – scris. În această perioadă vom face multe exerciții de analiză și sinteză fonetică. Dezvoltarea auzului fonematic este extrem de importantă pentru formarea deprinderilor de citit-scris. Vom…

Ne reamintim alfabetul

Una dintre activitățile de la început de an, în perioada de recapitulare a cunoștințelor dobândite în clasa pregătitoare, va avea ca temă literele învățate. Fișa de lucru de mai jos, ce poate fi descărcată de la finalul articolului, ne va ajuta să ne reamintim alfabetul. Este o fișă colorată, cu câte un spațiu pentru fiecare…

Să ne amintim de vară. Recapitulare inițială

Un fragment din textul „Să ne amintim de vară” de Octav Pancu-Iași este suportul pe care am creat o fișă de lucru ce poate fi utilizată la începutul clasei a III-a. Sarcinile de lucru vizează cunoștințele dobândite în clasa a II-a, la Limba și literatura română. Așadar, fișa de lucru poate fi un instrument în…

Exersăm literele alfabetului

Documentul pdf conține două fișe de lucru prin intermediul cărora exersăm literele alfabetului. Aceste materiale pot fi utilizate pentru recapitulare, dar și ca teste de evaluare finală. Conțin câte 5 exerciții. Sarcinile de lucru vizează recunoașterea literelor mici și mari de tipar, trasarea literelor mari. De asemenea, despărțirea cuvintelor în silabe, localizarea unor sunete, citirea…