Clasa a treia Limba și literatura română clasa a treia

Universul textului…pe o coală

M-am gândit că ar fi interesant ca la Limba și literatura română să punem întreg universul textului…pe o coală sau într-un lapbook. Acest lucru este posibil dacă apelăm la notarea informațiilor și a ideilor referitoare la textul studiat pe forme care se decupează, se pliază, se asamblează și, după caz, se lipesc sau se capsează pe o coală de carton de dimensiune A4 sau mai mare. Avantajul acestor organizatori grafici este că într-un spațiu relativ mic vom aduna multe informații care, puse una lângă alta, vor reda imaginea de ansamblu a textului literar. Câteva modele veți găsi în documentul de la finalul articolului.

De cele mai mult ori apelăm la clasele mici la metoda lecturii explicative atunci când abordăm un text nou. Citim textul (individual, cu voce tare, model – nu neapărat în acestă ordine), ne familiarizăm cu titlul, autorul, personajele, stabilim coordonatele spațio-temporale. Explicăm sensul unor cuvinte și expresii noi, rezolvăm diverse exerciții pentru îmbogățirea vocabularului. Urmează delimitarea textului în fragmente, realizarea planului simplu de idei, povestirea orală/scrisă a unui fragment/a textului. Cu siguranță introducem și un exercițiu de scriere creativă, o caracterizare a unui personaj, poate un exercițiu de scriere funcțională sau de argumentare a unui punct de vedere personal legat de o anumită situație. Lista sarcinilor de lucru poate continua cu elemente de construcție a comunicării sau cu alte aspecte în funcție de obiectivele lecției, de tipul sau de tema textului, de vârsta copiilor etc.

Universul textului pe o coală

Revenind la materialele propuse pentru lecțiile în care studiem un text nou, în cele ce urmează voi prezenta câteva dintre ele însoțite de exemple de utilizare. Textul avut în vedere este unul narativ, un fragment din ”Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia” de Selma Lagerlof.  Modele pot fi folosite pentru orice alt text sau la alte discipline sau ca  template-uri pentru realizarea unor lapbook-uri.

”Octogonul”

Pentru momentul în care lucrăm diferite exerciții pentru înțelegerea sensului unor cuvinte/expresii noi și/sau pentru îmbogățirea vocabularului am ales primul model din document format din cinci poligoane cu opt laturi. În octogonul din centru putem scrie cuvintele noi, spre exemplu, și este singura parte a întregului care va fi lipită pe coala de carton. Celelalte forme vor fi pliate deasupra acesteia. Iată câteva sugestii de completare a celorlalte patru forme: sinonime, antonime, cuvinte cu mai multe înțelesuri, familia de cuvinte. Pe părțile nescrise ale fiecărei forme putem rezolva alte sarcini de lucru. Spre exemplu, alcătuire de propoziții, despărțire în silabe, ordonarea alfabetică a cuvintelor, realizarea unor desene etc.

”Cărticica textului”

Următorul organizatoric grafic este realizat sub forma unei cărți ale cărei file vor fi decupate și asamblate ca în modelul de pe imagine. În același mod pot fi folosite imaginile de pe ultimele două pagini ale documentului.

Pentru că aspectele ce țin de vocabular au fost deja discutate, ne vom ocupa de înțelegerea conținutului textului. Vom nota titlul, autorul, felul textului, personajele (identificare însoțită de scurtă descriere), timpul și locul acțiunii. A treia sarcină presupune formulare de întrebări, iar răspunsurile vor fi oferite de colegul de bancă. Activitatea individuală va fi urmată de activitatea în perechi. Încheiem cu un exercițiu de scriere creativă în care ne imaginăm continuarea poveștii. Bineînțeles că, în funcție de obiectivele lecției, putem avea în vedere și alte aspecte: planul simplu de idei, redarea prin desen a unei scene din poveste sau a unui personaj, scrierea funcțională etc.

O altă variantă, de data aceasta cu șase casete, apare pe a treia pagină a documentului. Și aici putem nota informații referitoare la text. Cele șase imagini vor fi decupate și asamblate – capsate în partea stângă pentru a primi aspectul unei cărți. Pe fiecare casetă vom scrie sarcina de lucru.

”În oglindă”

Următorul template poate fi utilizat pentru realizarea jurnalului dublu, spre exemplu. L-am numit ”În oglindă” pentru că ceea ce apare în partea stângă se va reflecta în dreapta. Dacă transcriem un fragment în stânga, realizăm povestirea scrisă în dreapta. Alte exemple pot fi: vorbire directă – vorbire indirectă; problemă – soluție; cauză – efect, înșusiri fizice-însușiri morale ale unui personaj etc. Imaginea poate fi folosită și pentru compunerea unui text.

La final, toate aceste forme pot fi lipite pe o coală de carton și pot fi folosite într-un moment de sinteză, într-o lecție de recapitulare. Bineînțeles că ele pot fi lipite și pe caiet. De asemenea, pot fi utilizate la orice altă disciplină.