Jocul numerelor

Jocul numerelor pe care îl voi prezenta în continuare este, la origine, un joc de spargere a gheții. Sub forma acesta l-am vizionat pe canalul You Tube. Era prezentat drept un exercițiu util pentru adulți la începutul unei activități, sedințe sau întâlniri. Desigur, el poate fi aplicat în același scop și în clasă căci este…

Scăderea cu trecere peste ordin în concentrul 0-20

Iată-ne ajunși și la scăderea cu trecere peste ordin în concentrul 0-20. Ca și în cazul adunării, am pregătit pentru aceste lecții câteva materiale sub forma unor fișe de lucru. Le-am folosit din prima lecție de predare-învățare și apoi în lecțiile de consolidare a deprinderilor de calcul. În documentul de la finalul articolului găsiți 4…

Adunarea cu trecere peste ordin în concentrul 0-20

Am adunat aici materialele pe care le-am folosit sau urmează să le folosesc pentru adunarea cu trecere peste ordin în concentrul 0-20. S-au strâns câteva fișe ce pot fi descărcate din documentul de la finalul articolului. Adunarea cu trecere peste în ordin în concentrul 0-20 a fost exersată și în clasa pregătitoare. E drept că…

Scăderea fără trecere peste ordin în concentrul 0-100

Am început să exersăm scăderea fără trecere peste ordin în concentrul 0-100 în decembrie și continuăm și după vacanța de iarnă. Este o unitate de învățare care se întinde pe mai multe ore, de aceea și fișele de lucru sunt destul de multe. Practic, pentru fiecare lecție am conceput câte un material. Moș Crăciun, sacii,…

Adunarea fără trecere peste ordin (0-100)

În perioada în care ne bucurăm de sosirea lui Moș Nicolae, la Matematică și explorarea mediului exersăm adunarea fără trecere peste ordin în concentrul 0-100. Prin urmare, fișele de lucru poartă amprenta evenimentului, dar la fel de bine putem face referire la Moș Crăciun în cazul în care exersarea are loc după 6 decembrie. În…

Fișe de lucru pentru numerele 0-100

În articolul precedent am prezentat o activitate matematică în care am recapitulat numerele naturale până la 100. Materialele prezentate aici pot fi utilizate în același scop. De la finalul articolului poate fi descărcat un set de patru fișe de lucru pentru numerele 0-100. Conținutul lor va fi detaliat în cele ce urmează. Exercițiile propuse sunt…

Recapitulăm numerele până la 100

Urmează câteva lecții la Matematică și explorarea mediului în care recapitulăm numerele până la 100. Pentru prima dintre ele am ales să lucrăm pe axa numerelor. De fapt, avem zece axe, câte una pentru fiecare interval de la 0 la 100. Materialul poate fi descărcat din documentul de la finalul articolului. Fiecare copil a primit…

Rotunjirea la zeci a numerelor până la 100

Cu rotunjirea la zeci încheiem unitatea de învățare dedicată numerelor până la 100. Este, probabil, una dintre cele mai dificile lecții, de aceea i-am acordat, în fiecare an, cel puțin două ore. În documentul de la finalul articolului găsiți materialele pe care le-am folosit pe parcursul lecțiilor. Un alt set este pregătit pentru o lecție…

Despre numere pare și impare

Pentru că la Matematică și explorarea mediului urmează o lecție despre numere pare și impare, am pregătit câteva materiale ce pot fi descărcate din documentul de la finalul articolului. Le voi prezenta pe rând, în ordinea în care vor fi utilizate în lecție. Despre numere pare și impare. Fișe de lipit în caiete Înainte de…

Compararea și ordonarea numerelor până la 100

Cu pași mici am ajuns și la compararea și ordonarea numerelor până la 100. Am pregătit pentru aceste lecții câteva materiale ce pot fi descărcate din documentul de la finalul articolului. De asemenea, pe site le găsiți pe cele folosite pentru formarea, citirea și scrierea numerelor. Pentru compararea și ordonarea numerelor materialele constau în două…

Numărul 100

Numărul 100 a beneficiat de o atenție specială din două motive.  Pe de o parte, este primul număr de trei cifre învățat, ceea ce înseamnă un nou ordin în formarea numerelor naturale. Pe de altă parte, am dorit să preîntâmpin dificultățile care apar uneori în formarea, scrierea și citirea numerelor ce conțin pe 0. În…

Formarea numerelor de la 0 la 100

Pentru numerele de la 0 la 100 am conceput câteva materiale pe care le vom folosi pe parcursul întregii unități de învățare. Unele dintre ele sunt realizate pentru lecțiile de predare, celelalte pot fi utilizate pentru fixarea cunoștințelor sau pentru evaluare formativă. Începem cu formarea numerelor de la 0 la 100, cu citirea,scrierea, compunerea și…

Exerciții și jocuri de orientare spațială

Am început recapitularea la Matematică și explorarea mediului în clasa I cu câteva exerciții și jocuri de orientare spațială și de localizare a obiectelor (în sala de clasă, spre exemplu). Ne pregătim de scrierea pe caietul tip I și astfel de exerciții sunt utile și pentru orientarea în spațiul de scris. Voi descrie exercițiile și…

Numerele de la 0 la 31

Fișa de lucru pe care o voi prezenta aici cuprinde exerciții de numerație pentru clasa pregătitoare. Mai exact, este vorba despre numerele de la 0 la 31: recunoaștere, formare, citire, scriere, comparare și ordonare. Am utilizat această fișă ca instrument în evaluarea finală. La fel de bine ea poate fi folosită la începutul clasei I,…

Copacul numerelor. Joc didactic

Copacul numerelor este un joc didactic ce poate fi utilizat la clasa pregătitoare sau la clasa I atunci când copiii învață despre numere pare și impare. La finalul articolului doamna Camelia Grigore, profesor pentru învățământ primar la Școala Gimnazială Nr. 11 ”Ștefan Octavian Iosif” din Brașov și propunătoarea acestui joc, ne oferă și alte idei/contexte…

Adunarea și scăderea cu trecere peste ordin (0-100)

În clasa I, la adunarea și scăderea cu trecere peste ordin (în concentrul 0-100), am utilizat și fișa de lucru pe care o voi prezenta în cele ce urmează. Pentru că, la vremea aceea, lecția s-a desfășurat în preajma sărbătorilor pascale, personajul în jurul căruia am creat o poveste a fost un iepuraș. Poveste cu…