Clasa a treia Limba și literatura română clasa a treia

Harta textului literar audiat

Prima resursă educațională deschisă creată de mine în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – CRED este un material realizat pe platforma de învățare Livresq. Este vorba despre harta textului literar audiat, o resursă pentru clasa a III-a, la disciplina Limba și literatura română.

Resursa corespunde competenței specifice 1.1 din programa școlară: extragerea unor informații de detaliu dintr-un text informativ sau literar simplu. Activitatea de învățare constă în audierea textului „Judecata vulpii”, după Petre Ispirescu (adaptare), urmată de completarea unui organizator grafic sub forma unei hărți a textului.

Harta textului literar audiat pe platforma Livresq

Materialul este disponibil pe platforma Livresq în secțiunea „Materiale CRED” și apare cu titlul „Judecata vulpii”, după Petre Ispirescu. Acesta este link-ul către material.

Resursa are două secțiuni. Prima conține un fișier audio cu textul-suport adaptat. Deoarece harta textului va fi realizată pe baza textului audiat, este necesar ca elevii să parcurgă această etapă. Audierea textului se va face integral. Pentru completarea corectă a informațiilor care alcătuiesc harta textului se poate relua audierea textului pe secvențe mai scurte.

A doua secțiune a materialului conține harta textului. Este vorba despre un document pdf în care apare un organizator grafic ce cuprinde informații de detaliu, precum: titlu, autor, timpul și locul acțiunii, personajele (enumerare), problema, soluția, sfârșitul întâmplării, învățătura (morala).

Harta textului literar audiat

Harta poate fi completată digital, direct de pe calculator, sau se poate recurge la imprimarea documentului.

harta textului literar audiat
Harta textului literar audiat

Pentru completarea digitală se vor urma pașii:

  1. Se deschide documentul PDF: click dreapta – Open with – se alege Adobe Acrobat Reader DC sau Google Chrome; pe platforma Livresq se deschide direct în formatul editabil.
  2. Se completează casetele, tastând răspunsurile.
  3. Pentru a salva răspunsurile, se apasă butonul Print din partea dreaptă sus a ecranului (semnul cu imprimanta), se alege opțiunea Save as PDF și apoi Save. Astfel, fișa completată va fi salvată pe dispozitivul elevului.

Cum se poate utiliza materialul?

Sarcinile de lucru pot fi rezolvate fie în clasă, frontal sau individual, fie acasă.

Pornind de la textul-suport se pot crea și alte sarcini de lucru pentru verificarea înțelegerii conținutului audiat. Spre exemplu, formulare de răspunsuri la întrebări orale sau ordonarea întâmplărilor.

De asemenea, pe baza organizatorului grafic completat se poate trece la povestirea orală a textului, la exprimarea și argumentarea unor puncte de vedere legate de finalul întâmplării. Poate chiar un exercițiu de caracterizare a personajelor din text.

Pentru mai multe resurse educaționale deschise vă invit să accesați secțiunea Materiale CRED de pe platforma Livresq. Veți găsi aici o multitudine de materiale pentru clasele primare și gimnaziale, la majoritatea disciplinelor de studiu. Și, foarte important, fiecare dintre ele vizează o anumită competență specifică din programa școlară, respectiv o activitate de învățare ce va conduce la formarea acesteia.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *