Cu ocazia zilei de 8 Martie, și nu numai, am cules din folclorul copiilor câteva cântece pentru mama. Sărbătorim cea mai dragă ființă, cântându-i dragostea și aprecierea noastră și mulțumindu-i pentru tot ce face pentru noi.
Am ales câteva melodii care în timp și-au pierdut autorul – de aceea le categorisim ”din folclorul copiilor”. Am încercat să realizăm un acompaniament instrumental pentru a putea fi cântate de copii după auz. Nu știm dacă am reușit, rămâne la aprecierea dumneavoastră.
Melodia ”De ziua ta, mămico” este un pic mai specială. Am încercat să transformăm clasica melodie – în trei timpi – într-o melodie mai veselă, ceva mai modernă, pe care se poate chiar dansa. De aceea am transpus-o în măsuri de patru timpi. Rezultatul…se cântă puțin altfel față de cea originală, însă daca o ascultați de câteva ori se poate prinde ușor ritmul. Probabil va fi un pic dificil pentru copiii obișnuiți cu ritmul în trei timpi, însă se poate învăța și folosi chiar la o serbare. Dacă vă place acestă variantă, descărcați-o…noi o oferim cu drag.
Pentru a descărca separat aceste cântece pentru mama, în format OGG, dați click dreapta pe una din ele și alegeți Save link as (Salvează legătura).
Versuri Cântece pentru mama
De ziua ta, mămico
Refren: De ziua ta, mămico,
În dar ți-am adus inima,
Și crede-mă, mămico,
Un dar mai frumos nu se putea.
Am vrut să-ți culeg o floare,
Un mic ghiocel frumos,
Dar până la urmă moare
Și nu e de folos.
Refren
Am vrut să-ți culeg din soare
O rază să-ți prind în păr,
Dar tu strălucești mai tare
De dragoste și dor.
Refren
Am vrut să-ți culeg steluțe
Să-ți fac un modest colier,
Dar cine nu știe oare,
Că-n zori steluțele pier.
Mama
Cine vă iubește?
Cine vă-ndrăgește?
Zi de zi muncește?
Pentru a vă crește?
Vă dați seama?
Este mama, ma-ma, ma-ma.
Basme minunate
Cine povestește?
Jucării frumoase
Cine dăruiește?
Vă dați seama?
Este mama, ma-ma, ma-ma.
Mamei
Hai, veniți, frați și surori,
Să culegem mândre flori,
Flori ce noi le-am semănat,
Și cu apă le-am udat.
Tra la la la la la,
Și cu apă le-am udat.
Tra la la la la la,
Și cu apă le-am udat.
În mănunchi să le legăm,
Mamei noastre să le dăm
Și așa să-i arătăm
Că iubire îi păstrăm.
Tra la la la la la,
Că iubire îi păstrăm.
Tra la la la la la,
Că iubire îi păstrăm.
Mama mea
Pe brațul ei mă legăna
Cu nani, nani m-adormea
Să-mi fie somnul mai ușor
Mama mea, mama mea.
Iar când o boală mă-ncerca
Ea nopți întregi nu ațipea,
Mă legăna și mă-ngrijea
Mama mea, mama mea.
Pentru formatul audio ogg aveți nevoie de un media player care să-l și suporte (cum e VLC Media Player – detalii aici). Se mai pot deschide și cu Google Chrome sau Firefox.
Descărcați melodiile în format mp3