Clasa pregătitoare Matematică și explorarea mediului CP

Cifrele 1 și 2. Fișe de lucru

În paralel cu sunetele a și m, respectiv literele a, A, m, M, pe parcursul ultimelor două săptămâni am învățat și cifrele 1 și 2. În arhiva de la finalul documentului veți găsi o fișă pentru numărul și cifra 1 și o altă fișă pentru numărul și cifra 2.

Cifrele 1 și 2

Am conceput aceste fișe ca o completare a exercițiilor din auxiliarul pe care îl folosim la clasă, cel de la Editura Edu. Fișele pot fi imprimate și utilizate ca atare, în una sau două lecții. Noi am lucrat un exercițiu, cel mult două într-o lecție, rezolvând toate sarcinile de-a lungul săptămânii. De asemenea, de fiecare dată, am decupat secțiunea cu exercițiul rezolvat și am lipit-o în caietul pe care lucrăm.

Numărul și cifra 1

Fișa pentru numărul și cifra 1 este, așa cum era de așteptat, mai puțin bogată în exerciții, așadar, toate sarcinile de lucru au fost scrise pe o pagină A5. Prin urmare, pe pagina documentului avem două fișe.
În partea de sus a fișei am plasat cifra 1, iar în dreapta ei sunt zece cerculețe. Copiii vor colora un cerculeț.

cifrele 1 și 2
Fișă cifra 1

Tot aici avem imaginea unui ardei (la Comunicare în limba română am învățat litera a) pe care se află scrise cifre de la 0 la 9, cifra 1 repetându-se de mai multe ori. Sarcina copiilor constă în recunoașterea și încercuirea lui 1. Pe spațiul gol care se află dedesubt copiii au desenat mulțimi cu un singur obiect.

Pe a doua jumătate a fișei avem alte trei exerciții. Primul dintre ele le cere copiilor fie să scrie cifra corespunzătoare numărului de elemente din mulțimile date, fie să deseneze ei atâtea elemente câte indică cifra. Urmează un șir logic format din două elemente – un triunghi și un pătrat – care se desenează alternativ. Copiii au descoperit regula și au continuat șirul. Ultima sarcină constă în trasarea pe contur punctat a cifrei 1. Este exercițiul care precede scrierea acesteia pe rețeaua cu pătrățele din caiet.

Numărul și cifra 2

Al doilea material din cele realizate pentru cifrele 1 și 2 este fișa de lucru pentru numărul și cifra 2. După cum veți observa, faptul că deja știm numărul și cifra 1 a condus la diversificarea sarcinilor de lucru.

cifrele 1 și 2
Fișă cifra 2

Prima secțiune a fișei (cea din partea stângă sus) reia modelul prezentat la fișa anterioară. Aici, copiii au colorat două cerculețe. Exercițiul din dreapta este unul de asociere a cifrei cu numărul obiectelor prezentate în imagini.

A doua secțiune din partea stângă a fișei este dedicată exercițiului grafic pe pătrățele cu dimensiunea de 1 cm. Am introdus aici semnele ”mai mic”, ”mai mare” și ”egal” deși, la acest moment, ele nu au vreo semnificație matematică. Mai așteptăm un pic până să le folosim ca simboluri matematice pentru compararea numerelor. Urmează din nou un șir logic, de data aceasta folosind literele învățate și exersnd numărarea până la 2. Pe ultimele două rânduri am exersat scrierea cifrei 2.

În partea dreaptă, același exercițiu de scriere, cu diferența că exersarea cifrei 2 se va face pe pătrățele de 0,5 cm, exact ca în caietul de matematică. Tot aici am introdus titlul și noțiunea de alineat. Încet-încet, copiii se vor deprinde cu aceste aspecte ce țin de așezarea în pagina caietului.
Din nou avem mulțimi de obiecte. Sarcina de lucru constă în adăugarea sau eliminarea de elemente astfel încât în fiecare mulțime să se afle, de fiecare dată, câte două elemente.

Mergem mai departe cu scrierea celor două numere învățate, în ordine crescătoare, respectiv descrescătoare. Fișa de lucru se încheie cu un exercițiu de comparare a numărului de elemente a două mulțimi.

După ce am notat numărul de elemente al fiecărei mulțimi, am realizat corespondența element cu element. În acest fel, copiii au reușit să realizeze compararea. Pentru fiecare pereche de numere au colorat cerculețul de sub numărul mai mare. În caz de egalitate au colorat ambele cerculețe.