Figuri plane. Vânătoarea de comori

„Vânătoarea de comori” este jocul pe care l-am creat pentru lecția cu titlul „Figuri plane”. Este un material pentru clasa a II-a, iar „Vănătoarea de comori” reprezintă pretextul reactualizării cunoștințelor despre formele geometrice: triunghi, pătrat, dreptunghi, cerc, semicerc. Voi detalia în cele ce urmează aspectele ce țin de organizarea și desfășurarea jocului, precum și de…

Aflarea unui număr necunoscut

Mergem mai departe cu împărțirea numerelor naturale în concentrul 0-100 și ne ocupăm de aflarea unui număr necunoscut într-o operație de înmulțire sau de împărțire. Pentru această lecție am pregătit o fișă de lucru în ton cu sezonul. Dacă la lecția cu efectuarea probei înmulțirii, respectiv a împărțirii, am apelat la imaginea unui iepuraș, de…

Puzzle cu împărțiri. Efectuarea probei

Fișa de lucru prezentată în cele ce urmează este un puzzle cu împărțiri, operație pentru care se va efectua și proba. Am străbătut aproape tot capitolul dedicat împărțirii numerelor naturale în concentrul 0-100. Urmează lecții în care exersăm efectuarea probei împărțirii prin înmulțire și prin împărțire. Un material util de prezentat în lecție și/sau de…

Înmulțirea pe steluțe

Iată-ne ajunși și la mult așteptatul moment al învățării înmulțirii la clasa a II-a. De către copii, cel puțin. Am început primele lecții cu adunarea repetată de termeni egali și semnificația operației de înmulțire. Pe site găsiți câteva materiale în acest sens. Pentru lecțiile următoare am pregătit un material ce va fi utilizat în fiecare…

Scăderea cu împrumut la ordinul zecilor și al sutelor

Prima săptămână de școală după vacanța de iarnă va fi una de consolidare și recapitulare la Matematică și explorarea mediului. Am exersat înainte de vacanță scăderea cu împrumut la ordinul zecilor și al sutelor și cu asta ne vom ocupa încă timp de 5 ore. Ne vor însoți în tot acest demers de învățare personajele…

Adunări și scăderi fără trecere peste ordin

Pentru consolidarea operațiilor de adunare și de scădere la clasa a II-a am conceput o activitate în care vom utiliza materialul postat la finalul articolului. Conține adunări și scăderi fără trecere peste ordin în concentrul 0-1000. În cele ce urmează vă voi prezenta conținutul său și modul în care îl voi aplica la clasă. Adunări…

Fișe de lucru pentru înmulțirea numerelor naturale

Încă un set de fișe de lucru pentru înmulțirea numerelor naturale vine să completeze colecția de materiale pe această temă. Dacă aveți răbdare să aruncați o privire, pe site veți găsi multe idei, jocuri și fișe pentru această operație matematică. În documentul de la finalul articolului sunt șase materiale pe care le voi descrie pe…

Secretele înmulțirii. Terminologia matematică specifică

Într-un articol anterior am prezentat câteva jocuri pentru exersarea înmulțirii numerelor naturale în concentrul 0-100. La fel de importantă este și decodarea limbajului matematic de aceea, am adunat aici câteva materiale care ne vor ajuta să descifrăm secretele înmulțirii. Ele reprezintă doar un suport teoretic de care ne vom ajuta în rezolvarea exercițiilor și problemelor.…

Ne jucăm, înmulțirea exersăm!

Ne jucăm, înmulțirea exersăm! Sună bine, nu-i așa? Din seria materialelor pregătite pentru înmulțirea numerelor naturale nu puteau lipsi jocurile. Vom exersa înmulțirea prin joc, iar în cele ce urmează voi prezenta câteva jocuri pe care deja le-am folosit, dar și jocuri care își așteaptă rândul în lecțiile ce vor urma. Ne jucăm, înmulțirea exersăm!…

Învăț să scriu corect!

Lucrând la planșele cu ortograme și cu părțile de vorbire pe care le vom folosi la școală m-am gândit că le-ar fi de ajutor copiilor un material care să cuprindă cât mai multe situații care să prezinte scrierea corectă a unor cuvinte. Ceva care, sub denumirea Învăț să scriu corect!, să cuprindă situațiile cel mai…

Numărul zilei

Numărul zilei poate fi o activitate, un joc pentru lecțiile de recapitulare finală la matematică și explorarea mediului. Am preluat această idee de pe Pinterest și am adaptat-o cerințelor programei clasei a II-a. Este o ocazie de a recapitula numerele de la 0 la 1000 și operațiile învățate. Numărul zilei. Fișă de lucru Ce este…

Înmulțirea și împărțirea numerelor naturale

Am parcurs un drum lung pentru a învăța înmulțirea și împărțirea numerelor naturale în concentrul 0-100. La finalul său, am ieșit puțin din bănci și  ne-am jucat cu numerele consolidând astfel deprinderile de calcul. Totodată, prin intermediul jocului, am învățat să efectuăm proba înmulțirii și proba împărțirii. Toate materialele necesare desfășurării activității pot fi descărcate…

Jumătatea și sfertul

În preajma sărbătorilor pascale am făcut cunoștință la matematică și explorarea mediului cu câteva noțiuni: jumătatea și sfertul, întregul, fracția. În ton cu atmosfera de sărbătoare este și materialul prezentat în cele ce urmează. Iepurașul Țup ne-a  adus în dar câteva ouă colorate pe care noi le-am așezat în două coșulețe conform cerințelor de pe…

Pământul. Alcătuire: uscat, apă, atmosferă

Continuăm  abordarea domeniului Științele Pământului cu o lecție de spre alcătuirea Pământului. Materialele pregătite pentru lecția Pământul. Alcătuire: uscat, apă, atmosferă vor fi descrise în cele ce urmează și pot fi descărcate din documentul de la finalul articolului. Acestea au fost completate de alte materiale precum harta fizică a lumii, enciclopedii pentru copii și un…

Adunarea și scăderea numerelor naturale (0-1000) fără trecere peste ordin. Despre electricitate

Adunarea și scăderea numerelor naturale (0-1000) fără trecere peste ordin și câteva noțiuni despre electricitate fac obiectul lecțiilor noastre la matematică și explorarea mediului în această perioadă. Prin urmare, materialele pe care le-am pregătit abordează cele două teme prin diverse sarcini de lucru. Acestea pot fi rezolvate în lecții de predare sau de consolidare a…