A sosit timpul să învățăm numărul și cifra 9. Ca de obicei, în completarea exercițiilor propuse în auxiliar, avem un material care cuprinde câteva exerciții specifice familiarizării copiilor cu acest subiect. Astfel, fișa cifrei 9 poate fi folosită atât în lecțiile de predare-învățare, cât și ca suport pentru consolidarea cunoștințelor și deprinderilor.
Fișa de lucru pentru numărul si cifra 9poate fi descărcată aaccesând link-ul de la finalul articolului. Veți găsi în documentul oferit la descărcare o variantă color și una alb-negru. Fișa cuprinde 9 exerciții pe care le voi descrie în cele ce urmează.
Numărul și cifra 9. Prima secțiune a fișei
Fișa este împărțită în două secțiuni iar exercițiile propuse parcurg etapele specifice învățării unei cifre noi și formării conceptului de număr natural.
În partea stângă a fișei, prima secțiune debutează cu prezentarea cifrei 9 însoțită de două elemente. Primul dintre ele este reprezentat de imaginea celor 9 degete. Avem aici și cele zece cerculețe din care vom colora mai întâi opt, apoi unul pentru a înțelege formarea numărului 9.
Primul exercițiu al fișei le propune copiilor să unească numerele date în ordine crescătoare. Obiectul obținut este un creion. Alegerea nu este întâmplătoare pentru că la Comunicare în limba română învățăm sunetul c și literele c și C. Acest creion va fi decorat cu 9 steluțe, un alt exercițiu de numărare.
Pentru recunoașterea cifrei 9, mai ales că ea poate fi confundată cu ușurință cu cifra 6, am introdus sarcina de lucru de la al doilea exercițiu. Aici, copiilor li se cere să coloreze globulețele pe care apare 9.
Aspectul ordinal al numărului intră în discuție la al treilea exercițiu. Copiii vor identifica și vor încercui al doilea, al șaselea și al nouălea om de zăpadă din șirul dat.
Prima secțiune a fișei se încheie cu un exercițiu de compunere a numărului 9 din două, trei sau patru numere. Sarcina lor este de a reprezenta prin desen elementele fiecărei mulțimi. Se poate apela aici la obiecte concrete a căror manipulare va ușura sarcina copiilor.
Numărul și cifra 9. A doua secțiune
Partea a doua a fișei vine cu alte cinci exerciții. Primul dintre ele este cel pentru scrierea cifrei 9 pe rețeaua de pătrățele asemănătoare cu cea din caietul de matematică. Pentru exersare am alocat trei rânduri.
Mergem mai departe cu scrierea numerelor de la 0 la 9, în ordine crescătoare și apoi în ordine descrescătoare. Exercițiul 7 are și el în vedere acest aspect. Sarcina se complică, scrierea numerelor fiind făcută din doi în doi. Am apelat aici la cunoscutul cântecel ”Șade rața pe butoi”, după cum sugerează și imaginea ce însoțește șirurile de numere. Spre deosebire de rața din cântec, copiii vor număra din doi în doi și în ordine descrescătoare.
Exercițiile de descompunere sunt nelipsite din fișele propuse copiilor. De această dată, descompunerea numărului 9 se va face atât în două numere, cât și în trei. Și aici vom folosi material intuitiv-concret.
Încheiem fișa cu un exercițiu de precizare a vecinilor unor numere date. Pe fișă apar patru numere, însă, exercițiul poate fi completat oral cu alte numere și vecinii lor.