Clasa a treia Limba și literatura română clasa a treia

„Pentru tine, primăvară!” de Otilia Cazimir

Anul acesta, vom discuta despre anotimpul primăvara având ca text-suport poezia ”Pentru tine, primăvară!” de Otilia Cazimir. Este un text accesibil copiilor, cu un mesaj ușor de descifrat și fără a pune probleme de înțelegere a cuvintelor. Prin urmare, aceste lucruri îmi permit ca sarcinile de lucru pregătite să acopere aspecte din toate domeniile de conținut pentru a putea consolida ceea ce am învățat în lecțiile anterioare. Chiar mai mult, la finalul lecției, pentru tine, primăvară, vom transpune unul dintre elementele poeziei într-o lucrare practică.

Înainte de a trece la descrierea materialelor pe baza textului ”pentru tine, primăvară!” de Otilia Cazimir, vă prezint alte câteva activități dedicate acestui anotimp, însoțite de materialele necesare și de descrierea lor. Iată link-urile care vă vor conduce spre ele:

”Primăvara” de Vasile Alecsandri – metoda pălăriilor gânditoare;

Despre primăvară să citim, să vorbim, să cântăm – comuncare orală, citirea unor poezii și interpretarea unor cântece având ca temă primăvara;

Cărticica primăverii – ce știm, ce am aflat despre primăvară…într-o cărticică;

Despre primăvară să compunem – scriere imaginativă pe baza unor propoziții de sprijin;

Litere pentru decorul clasei – litere colorate ce pot fi imprimate și decupate; cu ele se pot scrie cuvintele PRIMĂVARA, MARTIE, APRILIE, MAI.

”Pentru tine, primăvară!”. În universul textului

Revenind la poezia noastră, în cele ce urmează voi descrie sarcinile de lucru pe care le vom rezolva în scris și care se găsesc în materialul prezentat la finalul articolului.De asemenea, tot aici, veți găsi și textul-suport.
Vom pătrunde ușor în universul textului prin exerciții de comunicare orală, citirea textului, explicarea sensului unor cuvinte (dacă este cazul), formulare de răspunsuri la întrebări. Printre acestea vor fi inserate și primele două sarcini de lucru ce se vor rezolva în scris.
Acestea vizează înțelegerea textului citit. Copiii vor trebui să precizeze tipul textului, numărul de strofe și de versuri, sentimentul care răzbate din poezie, alegând o variantă corectă din cele trei prezentate. Al doilea exercițiu le cere copiilor să identifice în text și să noteze elemente vizuale și auditive.

”Pentru tine, primăvara!”. Elemente de construcție a comunicării

Următoarele exerciții vizează îmbogățirea vocabularului, despărțirea corectă în silabe a cuvintelor, utilizarea corectă a semnelor de punctuație, recunoașterea părților de vorbire învățate.
Sarcinile de lucru sunt:
-găsirea unor cuvinte cu sens asemănător pentru cuvintele date (preluate din text);
-identificarea sensurilor diferite ale unui cuvânt dat și formulare de enunțuri;
-despărțirea în silabe a unor cuvinte date;
-observarea semnelor de punctuație în text și explicarea rolului acestora; oral, copiii vor completa cu exemple proprii;
-selectarea din text a substantivelor însoțite de adjective, precizarea numărului și genului acestora pentru a evidenția acordul în gen și număr.
Deși nu apare ca exercițiu scris, un aspect asupra căruia voi atrage copiilor atenția este scrierea corectă a unor substantive. Este vorba despre cele care se termină la singular în ”ie” și care la plural se scriu cu doi ”i”. Textul oferă câteva exemple, pe baza cărora, prin analogie, vom găsi și noi altele.

”Pentru tine, primăvară!”. Scriere imaginativă și redarea mesajului textului prin desen

Designul activității nu ar putea fi complet fără o provocare pentru scriere creativă. Dacă anul trecut, pe aceeași temă, copiii au creat scurte texte, de data aceasta scrierea imaginativă se va desfășura sub forma unui interviu. Copiii vor crea un dialog între ei și Primăvară în cadrul căruia vor adresa întrebări și vor imagina răspunsuri. Rămânând în zona creativității și a sensibilității artistice, o altă activitate va fi aceea de a realiza un desen inspirat de versurile poeziei. Emoțiile și sentimentele vor fi aduse în discuție și prin intermediul jurnalului cu dublă intrare. Sarcina este de a transcrie strofa preferată, urmată apoi de comentarea acesteia și de explicarea alegerii făcute. Pentru partea a doua a sarcinii am pregătit și câteva întrebări de sprijin, care să îi ghideze pe copii în formularea răspunsurilor.
Toate sarcinile prezentate mai sus se regăsesc pe o fișă de lucru (două pagini), în documentul de la finalul articolului.

”Pentru tine, primăvară!”. Activitate practică

Dacă tot am demonstrat artă, îndemânare și creativitate în domeniul comunicării, de ce nu am face-o și în plan practic?
Inspirată de o albinuță de pe Easy Peasy and Fun, element care se regăsește și în poezie, am creat imagini pe care am inserat sarcinile de lucru. După decupare, prin asamblare, se poate obține albinuța, un fluturaș, o floare, o cărticică sub formă de inimioară sau … poate aveți alte idei.
În documentul de la finalul articolului, pe lângă textul poeziei, veți găsi aceste imagini. Ele reprezintă două inimi unite care seamănă cu un fluturaș. Pe primele trei am inserat sarcinile de lucru, una este pentru desen (nu are spațiu de scris), iar pe ultima pagină sunt două inimi separate. Așadar, primele patru imagini sunt pentru capul, respectiv corpul albinei, iar inimioarele separate vor fi folosite pe post de aripi.

Albina. Etape de lucru

  1. Se imprimă primele două perechi de inimoare pe hârtie galbenă, următoarele două pe hârtie albă, iar inimioarele separate pe o culoare la alegere;
  2. După ce au fost rezolvate sarcinile de lucru, se decupează imaginile pe contur. Imaginile cu perechi de inimioare se pliază la mijloc; astfel îndoite, vor avea apectul unor inimoare care se deschid asemenea unei cărți,
    3.Prima imagine galbenă va fi capul; pe partea nescrisă a inimioarei din stânga copiii vor desena doi ochi și o gură și vor scrie titlul poeziei și numele autoarei;
  3. A doua inimioară ar trebui să fie neagră, de aceea, fie copiii vor colora cu negru părțile nescrise ale unei inimioare albe, fie vor decupa din hârtie neagră, având drept șablon inimoarele albe pe care apoi le vor lipi pe suportul negru
  4. Urmează o inimioară galbenă și apoi una neagră.
  5. Cele patru inimoare se așază cu vârful în jos, una peste alta. Se începe lipirea cu inimioara care reprezintă capul. Lipiciul se aplică pe vârful acesteia și se lipește pe prima inimioară neagră. La rândul ei, aceasta va fi lipită pe următoarea inimioară galbenă ce va fi și ea lipită pe ultima inimioară neagră. Lipind în acest fel, fiecare inimioară va pute fi deschisă pentru a se vedea ce se află în interior.
  6. O mare atenție la lipire necesită aripile. Fiecare inimioară va fi aplicată de o parte și de alta a corpului albinei. Lipiciul se aplică și aici pe vârful inimioarelor. Eu am lipit aripile pe a doua inimioară galbenă, având grijă să nu ating cu lipici o altă inimoară (este posibil să nu se mai deschidă).
  7. La final, am aplicat pe capul albinuței două antene – două dreptunghiuri din hârtie ce au în vârf două inimioare mici, galbene.

Alte variante

O altă variantă poate fi fluturașul. După ce perechile de inimi au fost decupate și îndoite, ele vor fi lipite între ele, aplicând lipiciul pe părțile exterioare. Se obține o cărticică ale cărei pagini au formă de fluturaș și care poate fi lipită în caiete dacă lăsăm nelipite două inimoare. Dacă le lipim pe toate între ele…obținem trei fluturași lipiți între ei. Din orice parte privești, vezi un fluturaș.


Dacă primăvara le inspiră copiilor un sentiment de iubire, inimioarele acestea pliate și lipite între ele vor da naștere unei inimioare cu …mai multe pagini.
Inimioarele folosite pentru aripioarele albinei nu sunt necesare în exemplele prezentate mai sus.