Vrăjitorul din Oz. Prelectură și fișe de lucru

În modulul care tocmai s-a încheiat, pe parcursul a mai multor săptămâni, am citit „Vrăjitorul din Oz”, de L. Frank Baum.Am considerat că este o carte potrivită pentru elevii clasei a III-a, o carte care n-ar trebui să lipsească de pe lista de lecturi la ciclul primar. Așadar, am alocat o perioadă de timp destul…

Baba-Iarna face pozne. Cauze și efecte…în natură

Suntem în primele zile ale lunii martie și privim cu entuziasm schimbările din natură care anunță sosirea primăverii. În mod firesc, la Limba și literatura română am studia un text cu tematica noului anotimp. Ținând cont însă de capriciile vremii și de lecțiile planificate pentru prima zi a săptămânii, am ales un alt text. Mai…

Fișe de lectură

Ca de fiecare dată, una dintre activitățile propuse pentru prima zi de școală va fi prezentarea unei cărți citite în vacanță, înțelegând prin carte fie un text de dimensiuni mai mari, fie texte mai scurte. Alegerea le-a aparținut copiilor. Scopul acestei activități nu este verificarea, ci împărtășirea experiențelor în urma cărților citite. Activitatea va consta…

Leul și șoarecele după Lev Tolstoi

Astăzi, la comunicare în limba română, am pătruns în universul textului Leul și șoarecele după Lev Tolstoi, abordând etapele lecturii explicative prin exerciții, joc, cântec și mișcare. Am pregătit câteva materiale care pot fi folosite pentru orice text literar. Leul și șoarecele. În universul textului La textul ”Aventurile lui Pinocchio” ne-am imaginat că suntem pictori…

Materiale pentru textul Leul și șoarecele

Arhiva conține câteva materiale pentru textul Leul și șoarecele după Lev Tolstoi. Documentul pdf conține fișele de lucru și imaginile pe care le-am folosit în această lecție. În documentul word am pus aceleași materiale. Ele sunt în format editabil și pot fi modificate sau adaptate unui alt text. De asemenea, imaginea căsuței poate fi utilizată…

”Privighetoarea” după Hans Christian Andersen

Pentru textul-suport Privighetoarea după Hans Christian Andersen (manual CD Press) am pregătit câteva materiale care îi vor ajuta pe copii să pătrundă în universul textului. Altfel spus, încercăm să desprindem informații esențiale și de detaliu din text ca urmare a citirii conștiente a textului și a înțelegerii informațiilor și mesajului acestuia. Materialele se regăsesc în…