Clasa întâi Comunicare în limba română clasa întâi

Recapitulăm literele c, o, p, l

Mi-am propus ca la întoarcerea din vacanța de iarnă să începem lecțiile de Comunicare în limba română cu o scurtă recapitulare a literelor învățate. Astfel, în primele două ore recapitulăm literele c,o, p,l, literele din ultima unitate de învățare.

Vom face acest lucru prin intermediul unor activități de comunicare orală și scrisă. Drept sprijin vom avea fișa de lucru de la finalul articolului, precum și un alt material disponibil pe site.

Voi prezenta în cele ce urmează doar fișa de lucru. Jocul ”Călătorie în țara literelor” este deja prezentat în alt articol. L-am folosit la generația trecută, iar acum l-am adaptat astfel încât să corespundă literelor învățate până acum.

Recapitulăm literele c, o, p, l. Silabe și cuvinte

Fișa de lucru cuprinde cinci exerciții cu ajutorul cărora vom încerca să recapitulăm literele c, o, p, l . Primele trei fac referire la silabe și cuvinte. Ultimele două aduc în discuție propoziția. Sarcinile de lucru de pe fișă vor fi completate pe tot parcursul lecției de exerciții orale.

Chiar așa vom și începe. Cu o reactualizare a celor patru sunete învățate și a literelor de tipar și de mână corespunzătoare prin exerciții orale. Literele de mână pot fi exersate pe caiet.

recapitulăm literele c o p l
Recapitulare c-o-p-l. Pagina 1

Primul exercițiu al fișei le cere copiilor să găsească cuvinte care conțin silabele scrise pe globurile din brăduț. De menționat că silabele pot ocupa orice poziție în cuvânt. M-am gândit ca, înainte de scrierea cuvintelor pe fișă, să rezolvăm această sarcină oral prin intermediul unui joculeț.

Fiecare copil va primi câte cinci post-it-uri. Pe tablă vor fi scrise cele cinci silabe de pe globulețe. Pe bilețele, copiii vor scrie câte un cuvânt conform cerinței. Pe măsură ce au completat câte un post-it, copiii vin și le lipesc la tablă în dreptul silabei potrivite. Vom avea astfel, pentru fiecare situație, o colecție mai mare sau mai mică de cuvinte. Vom citi fiecare bilețel, ocazie cu care le vom selecta doar pe cele care corespund cerinței și le vom identifica pe cele care se repetă. Din lista rămasă, vom stabili care sunt cuvintele pe care le vom scrie pe fișă, în funcție și de spațiul de scris disponibil.

La al doilea exercițiu, spiridușii ne aduc cuvinte ce vor fi despărțite în silabe. Pentru fiecare cuvânt există câte șase silabe date, sarcina copiilor fiind aceea de a colora doar silabele care aparțin cuvântului dat.

Moș Crăciun e responsabil cu articularea substantivelor. Sarcina copiilor va fi de a transforma fiecare dintre cuvintele scrise pe saci conform modelului dat. E un exercițiu pe care noi l-am mai făcut atunci când am învățat litera „l” și chiar am observat că aceste situații cer mai multă exersare atât în pronunțare, cât și în scriere.

Recapitulăm literele c, o, p, l. Propoziții

Continuăm să recapitulăm literele c, o , p, l și în cadrul ultimelor două exerciții de pe fișă.

recapitulăm literele c o p l
Recapitulare c-o-p-l. Pagina 2

La exercițiul 4 se dau două propoziții, iar sarcina copiilor este aceea de formula câte o întrebare potrivită astfel încât cele două propoziții date să constituie răspunsurile la întrebări. Ne reamintim cu această ocazie și regulile de scriere: respectarea alineatului, scrierea cu majusculă la începutul propoziției, utilizarea semnului întrebării.

La exercițiul 5 avem din nou propoziții. De data aceasta, propozițiile date sunt lacunare și ele vor fi completate cu cuvintele potrivite din lista dată. Rezolvarea sarcinii presupune citirea conștientă, înțelegerea celor citite și scrierea corectă.

În completarea fișei de lucru vă propun și jocul „Călătorie în țara literelor”, un joc ce se va desfășura în echipă. Poate fi utilizat înaintea rezolvării fișei de lucru sau la finalul activității.