Managementul clasei Momente speciale

Patru idei la început de an școlar

Seria materialelor pentru clasa IV-a debutează cu patru idei la început de an școlar. Idei care pot fi folosite și la alte clase și care sunt sprijinite de fișe de lucru pentru elevi.

Patru idei la început de an școlar

Ca de fiecare dată, în prima săptămână de școală desfășor cu copiii diverse activități de reconectare. Pe site sunt multe articole în acest sens, în categoria Managementul clasei/Momente speciale.

Unul dintre acestea descrie chiar o activitate asemănătoare cu cea pe care o voi prezenta în cele ce urmează. Am desfășurat-o la seria trecută, tot la clasa a IV-a. Elementul comun este tema abordată: gânduri, obiective, dorințe, așteptări legate de noul an școlar. De data aceasta am pregătit patru fișe din care voi alege doar una. Le voi descrie pe toate, în ordinea în care apar în documentul de la finalul articolului.

Busola unui nou început

Cumva, clasa a IV-a m-a dus cu gândul la cele 4 puncte cardinale. Cifra comună 4, faptul că vom studia geografia și speranța mea că vom fi mai „orientați” anul acesta. Așadar, busola ne va indica un drum de parcurs. Un drum nou, cu experiențe fumoase și provocări pe care le vom întâmpina cu bucurie.

idei la început de an școlar
Busola

Pe fișa de lucru, pentru fiecare dintre cele patru puncte cardinale, copiii vor nota cel puțin un lucru de care cred ei că vor avea parte în acest an școlar. Ceva nou (N-Nord/Nou), ceva extraordinar (E-Est/Extraordinar), ceva semnificativ (S-Sud/Semnificativ), ceva vesel (V-Vest/Vesel).

Ghiozdanul clasei a IV-a

A doua fișă prezintă un ghiozdan. Ghiozdanul clasei a IV-a, în cazul nostru. Ce punem în ghiozdan la început de an? Ce scoatem din ghiozdan la finalul anului? Ce ne-am propus și ce am obținut? Ce lecții am învățat? Păstrăm fișele și verificăm în iunie ce și cât am îndeplinit, ce a mers și ce nu și de ce.

idei la început de an școlar
Ghiozdanul

Globul meu de cristal

„Globul meu de cristal” este un material pe care îl folosesc de obicei înainte de lectura unui text pentru formularea predicțiilor. Asemenea unor vrăjitori/magicieni copiii vor prezice cum va fi anul școlar care urmează. O bună ocazie de a exersa și scrierea unui text.

idei la început de an școlar
Globul de cristal

În acest an școlar…

Ultima fișă conține patru casete în care copiii vor nota obiective, dorințe, promisiuni, așteptări. Pe parcursul anului, pe măsură ce unul dintre gândurile notate devine realitate, copiii vor bifa pătrățica aferentă.

idei la început de an școlar
Obiective dorințe

Patru idei la început de an școlar

Deși nu am specificat în descrierea fiecărei fișe, e clar că pentru oricare dintre cele patru idei există prima săptămână de școală și ultima. Va fi interesant ca, la final de an școlar, să scoatem de la păstrare aceste fișe și să contabilizăm reușitele (și neîmplinirile, dacă e cazul).