Managementul clasei Momente speciale

Mesaj de bun venit

Am început pregătirea noului an școlar cu alegerea temei pentru clasa a IV-a. Am căutat acel ceva care să se potrivească clasei mele, să transmită un mesaj și să fie pe placul unor elevi măricei deja. Am oscilat între zborul fluturilor și strălucirea stelelor. Ambele idei mi se par potrivite pentru acești copii cărora le voi adresa ultimul mesaj de bun venit ca elevi ai claselor primare. De aceea mi-aș dori ca acest ultim an petrecut împreună să fie de neuitat, să profităm din plin și să ne bucurăm împreună de tot ceea ce am construit până acum.

Pe de altă parte, stelele fac parte din categoria lucrurilor care încă produc mirare și stârnesc interesul copiilor (cam ca tot ce este legat de spațiu cosmic, de altfel). Te îndeamnă să te gândești la lucruri minunate, mărețe, să visezi, să dorești, să aspiri. Poartă cu ele un strop de magie, inspiră, îndeamnă.
Pentru toate aceste motive clasa a IV-a va debuta și va continua cu steluțe în priviri și cu lumină în suflete, cu materiale care vor ilustra tema aleasă.

Revenind la mesajul și tema clasei a IV-a, am ales în cele din urmă steluțele din mai multe motive. În primul rând pentru că strălucesc, împodobesc cerul, sunt pline de energie, deși par la fel sunt diferite între ele și, foarte important, au lumină proprie. Sunt fascinante. Și exact așa sunt copiii.

Mesaj de bun venit pe steluțe

Primul dintre ele este un mesaj de bun venit scris, bineînțeles, pe steluțe. El sună așa: ”Bine ați revenit! Succes în noul an școlar!”. În mod voit mesajul conține exact 34 de litere, câte una pentru fiecare copil din clasă. Mi-am propus ca în următoarea zi de școală să realizăm o activitate cu aceste steluțe.
În documentul de la finalul articolului veți găsi steluțele. Ele sunt așezate câte două pe pagină și conțin câte o literă a mesajului amintit mai sus. Imaginile sunt alb-negru și vor fi imprimate pe carton colorat. Eu am optat pentru galben, roșu, portocaliu, albastru, verde, violet obținând la final un curcubeu de steluțe.

litere pe steluțe
litere pe steluțe

După imprimare și decupare, pe spatele steluțelor voi lipi câte o bucățică de folie magnetică. Mesajul va fi afișat în prima zi de școală pe tablă. O variantă mai simplă ar fi imprimarea imaginilor pe foi de aceeași culoare.

Mesajul de bun venit poate fi păstrat pe tot parcursul anului școlar, poate deasupra ușii. Eu m-am gândit să folosesc literele pentru a construi un banner pentru spațiul amenajat pentru creațiile copiilor. Anul trecut am folosit în acest scop litere pe piese de puzzle (în concordanță cu tema aleasă, bineînțeles) pentru a scrie ”Creativi și îndemânatici”. Anul acesta, pentru aceleași cuvinte, voi folosi literele potrivite din mesajul de bun venit și îl voi completa cu literele care nu se regăsesc aici. De aceea, documentul atașat mai jos conține toate literele alfabetului scrise pe steluțe. Având la îndemână toate literele, mesajul poate fi reformulat. Sau poate literele vor fi de folos celor care învață în clasa steluțelor.

Mesaj de bun venit. Varianta a doua – litere cu steluțe

În același document există și alt model de litere. De data aceasta este vorba despre litere cu steluțe. Sunt așezate tot câte două pe pagină, dar spre deosebire de cele scrise pe steluțe, acestea sunt colorate.

După cum veți vedea, primele sunt literele care compun mesajul de bun venit, urmează două semne de exclamare apoi celelalte litere ale alfabetului.
Prin urmare….
Bine ați revenit! Succes în noul an școlar!

Comments are closed.