Însoțiți de Buratino, personajul din textul cu același nume, am pătruns în lumea textului literar, am făcut cunoștință cu primele noțiuni despre acesta, am citit, am povestit și am rezolvat o serie de exerciții pe care le veți regăsi în materialele care urmează. Fișele prezentate pot fi descărcate din arhiva de la finalul articolului.
Buratino. Textul literar
Așa cum spuneam mai sus, pe baza textului-suport din manual, am desprins câteva elemente structurale ale textului literar. După cum ne-am obișnuit deja, pe fișa cu creionul am notat titlul, autorul, personajele și numărul de alineate din text. Fișa a fost lipită în caiete, iar informațiile privind textul ”Buratino” au fost scrise pe spațiul special inserat.
Buratino. Ordinea întâmplărilor. Joc didactic
O altă secvență este cea în care am pătruns în universul textului prin citirea conștientă a acestuia și înțelegerea conținutului. Am organizat un joc didactic prin care am urmărit ordonarea cronologică a faptelor și întâmplărilor prezentate în text. Cele cinci propoziții se află în arhiva de la finalul articolului. Cuvintele fiecărei propoziții sunt scrise cu font mare pentru a fi decupate și afișate la tablă. Le-am imprimat pe foi de culori diferite pentru a se observa ușor fiecare propoziție în parte.
Jocul didactic a avut două sarcini. Prima a fost cea de ordonare a cuvintelor în propoziții, iar cea de a doua a constat în ordonarea cronologică a acestora. Manevrarea cartonașelor de către copii a fost ușoară datorită magneților cu care au fost prinse pe tablă. La final, copiii au transcris propozițiile în caiet. Am realizat astfel, un pas mic, dar important în procesul de alcătuire a unui plan de idei. Propozițiile sunt următoarele:
- Fetița cu păr albastru îl așteaptă pe Buratino.
- La ceai, băiatul se comportă necivilizat.
- Fetița hotărăște să se ocupe de educația băiatului.
- Buratino stropește cu cerneală în jur.
- Fetița cu păr albastru se întristează.
Buratino. Cvintetul și mesajul educativ al textului
Cvintetul a fost o adevărată provocare. Am ales această metodă din multe motive. Ne-a ajutat să caracterizăm cele două personaje ale textului, să vorbim despre faptele și comportamentul acestora, să fim creativi. Am utilizat o fișă de lucru pe care apar cele două personaje, regulile de construire a unui cvintet și spațiile necesare pentru scris. Primul cvintet a fost despre Buratino și a fost lucrat frontal. Cvintetul pentru celălalt personaj a fost realizat de către copii.
Această activitate a fost un pretext și un suport pentru desprinderea mesajului educativ al textului. Și, pentru că textul face referire la educație și vorbim și de Ziua Internațională a Educației, am folosit o fișă pe care copiii au completat câteva motive pentru care ei consideră că sunt copii educați. Toate materialele prezentate mai sus se află în arhivă.
Comments are closed.