Într-un articol anterior am povestit despre tema pe care am ales-o pentru clasa mea pentru acest an școlar. Îl văd ca pe călătorie, o aventură în lumea cunoașterii, așa cum ne anunță încă de la intrare afișul cu mesaj de pe ușă. Ne vom urca, metaforic vorbind, în balonul care este, de altfel, punctul central al decorului din clasă. Pornind de aici, am creat o serie de materiale pentru activități specifice primei săptămâni de școală.
În prima zi de școală, copiii au primit biletul de călătorie. Nu oricare, ci unul la clasa I (la noi potriveala e mare căci suntem chiar în clasa I). Pe bilet, pe lângă date (septembrie – îmbarcare, iunie – final de călătorie), există un cod QR. Sub el se ascunde un mesaj către copii. Tot acum au primit un orar (de zbor) si un pix (cu sclipici, că n-am renunțat la simbolul clasei, steluțele).
Activități specifice primei săptămâni de școală
Urmează să stabilim regulile de zbor, ocazie cu care vom discuta despre regulile clasei.
Și un pașaport ar fi necesar. Pornind de la această idee am creat o activitate de autocunoaștere. Pașaportul este, de fapt, o fișă pe care copiii își vor realiza portretul și vor nota câteva date despre ei. Am inclus aici numele și prenumele, data nașterii, adresa, prenumele părinților. Cu altă ocazie vom discuta despre activități preferate, pasiuni etc.
Un alt moment va fi acela în care vom stabili ce lucruri luăm cu noi în călătorie. Le vom nota pe imaginea unei valize. Pentru că elevii mei sunt mici mă aștept la lucruri concrete, precum cărți, caiete, creioane și alte rechizite. Pentru elevii mai mari, valiza poate aduna valori sau obiective comune.
Alte activități specifice primei săptămâni de școală
Avem întreaga săptămână la dispozitie (și tot anul școlar, de fapt) pentru a construi/reconstrui/consolida comunitatea clasei.
E nevoie de reconectare, de intercunoastere, de stabilire de reguli, valori, nevoi, asteptări comune. Ca sa nu destabilizăm balonul și ca să ne bucuram de fiecare moment al călătoriei noastre. „Succesul este o călătorie, nu o destinație” (Arthur Ashe).
Jocuri de autocunoaștere / intercunoaștere mai găsiți pe site. Sunt cele pe care le-am aplicat în anii trecuți.
Vă mai las încă două care mi s-au părut mie interesante.
Să ne cunoaștem!
Este un joc de intercunoaștere ce folosește diagrama Venn. Fișa poate fi descărcată din documentul de la finalul articolului. Avem două cercuri care se intersectează. În perechi, copiii vor discuta despre ceea ce îi caracterizează, despre interesele și pasiunile lor.
Vor completa pe cercuri aspectele care îi deosebesc, iar în spațiul de la intersecția cercurilor vor nota lucrurile pe care le au în comun. În casetele din partea de jos a paginii își vor nota numele.
Steluța
Este tot o activitate de intercunoaștere pe care am gândit-o adaptând jocul „Steaua” din cartea „ 855 de jocuri și activități – Ghidul animatorului”, p.40. Steluța noastră are doar cinci raze. Fiecare elev primește o fișă cu această steluță. Pe fiecare rază a stelei copiii vor scrie o însușire care îi caracterizează. Când au finalizat, încep să se miște prin clasă și să își compare stelele. Când cineva va găsi o altă persoană cu care are o însușire în comun, va colora raza și va scrie numele acelui copil lângă ea.
Fișele cu pașaportul, valiza, diagrama Venn și steluța pot fi descărcate din documentul pus la descărcare. Sper să vă bucurați de aceste activități specifice primei săptămâni de școală!