Clasa a doua Comunicare în limba română clasa a doua Momente speciale

”Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu

Share on FacebookPin on PinterestShare on Google+Abonați-vă la RSS

Prima zi de școală după vacanța de iarnă nu va fi chiar o zi oarecare din mai multe motive. Cel mai evident este reîntâlnirea cu colegii. Fiecare copil va fi nerăbdător să povestească ce a făcut în vacanță, ce cadouri a primit, pe unde a fost cu părinții. Și, pentru că este prima zi de școală a noului an, poate ar fi momentul să facem niște rezoluții pentru 2018 (câteva idei și materiale găsiți aici). Să nu uităm, însă, că este 15 ianuarie, momentul în care vorbim despre marele nostru poet Mihai Eminescu. Pentru a marca momentul aniversar am ales pentru copiii de clasa a II-a poezia Somnoroase păsărele. Este un text accesibil cu care copiii s-au mai întâlnit de-a lungul timpului.

În cele ce urmează vă prezint câteva idei pentru desfășurarea activității. Materialele sunt pregătite pentru o activitate frontală sau în echipă.

”Somnoroase păsărele” – activități premergătoare

Indiferent de varianta de lucru aleasă, este necesară derularea câtorva activități care să îi introducă pe copii în atmosfera poeziei lui Mihai Eminescu. Câteva idei ar fi:
-Vizionarea unei prezentări powerpoint cu date și imagini despre viața și opera poetului
-Audierea unor poezii recitate de mari actori români (pot fi descărcate de pe youtube)
-Citirea poeziei ”Somnoroase păsărele” (model, individual, în gând, cu voce tare, selectiv, în lanț sau cum se dorește), identificarea elementelor structurale ale textului, ale coordonatelor spațiale și temporale. Altfel spus, o introducere în universul textului, pregătirea copiilor pentru înțelegerea și aprofundarea conținutului.

Somnoroase păsărele . Activitate frontală și/sau individuală

Vom citi poezia ”Somnoroase păsărele” și vom face câteva exerciții pe baza acesteia. În arhiva există o imagine pe care este scrisă poezia. Aceasta poate fi proiectată cu ajutorul videproiectorului sau poate fi imprimată. Sarcinile de lucru sunt notate pe cele șapte inimioare. Fiecare copil va primi corpul lebedei și cele șapte fișe. De asemenea, este nevoie de foarfecă, lipici, carioci, creioane colorate, o coală de carton colorat, de preferință albastru sau negru.

Somnoroase păsărele - colaj
Somnoroase păsărele – colaj

Ordinea rezolvării acestora și organizarea activității elevilor rămân la alegerea cadrului didactic. Chiar și numărul sarcinilor de lucru poate fi redus în funcție de timpul avut la dispoziție. Exercițiile ce urmează a fi rezolvate se referă la:

-Precizarea câtorva date privind viața, opera poetului; informațiile pot fi solicitate ca urmare a vizionării prezentării powerpoint, spre exemplu.
-Despărțirea în silabe a unor cuvinte selectate din poezie și identificarea vocalelor;
-Găsirea unor cuvinte cu sens asemănător / cu sens opus pentru cuvinte date;
-Completarea unor propoziții cu informații desprinse din poezie;
-Transcrierea urărilor din poezie, ocazie cu care ne vom reaminti utilizarea semnelor de punctuație;
-Transcrierea unei strofe din poezie;
-Desenarea unui tablou pe baza versurilor citite.

După rezolvarea sarcinilor, vom trece la realizarea colajului. Se decupează inimoarele și corpul lebedei. Cel din urmă se lipește pe cartonul colorat, în partea dreaptă a foii. Inimioarele vor constitui penele și coada lebedei. Ele vor fi lipite sub forma de evantai, aplicând lipici doar în partea de jos a fiecărei inimoare (astfel, ceea ce s-a scris nu va fi acoperit). Pentru finalizarea tabloului, copiii pot adăuga alte elemente descrise în poezie (luna, copacii, păsărele care dorm în cuiburi, flori etc.). Acestea pot fi desenate pur și simplu sau obținute din hârtie colorată, hârtie creponată sau orice altceva doresc copiii.

”Somnoroase păsărele”. Lucrare colectivă

O altă idee ar fi realizarea unei lucrări colective având ca suport lebăda la dimensiune mare. În acest scop, am creat un blockposter pe patru foi A 4 (de fapt sunt șase, dar ne sunt necesare doar patru dintre ele). Penele pot fi palmele copiilor sau inimioarele descrise mai sus. Ideea cu palmele este inspirată dintr-o fotografie văzută pe site-ul preschoolactivities.us. Pe palme pot fi redate prin desen scene din poezie și/sau pot fi transcrise versuri, expresii frumoase etc. În funcție de numărul copiilor din clasă și al palmelor / inimilor pot fi folosite mai multe blockpostere.

”Somnoroase păsărele”. Activitate în echipă

”Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu
”Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu

Pentru desfășurarea unei activități în echipă pe baza aceleiași poezii m-am gândit la formarea echipelor din câte patru membri, numărul acestora fiind egal cu cel al numărului strofelor poeziei.

Astfel, fiecare copil va primi o strofă a poeziei pe care o va citi în gând, o va citi cu voce tare celorlalți coechipieri și apoi o va transcrie fie pe conturul unei inimioare, fie pe conturul propriei palme. Pe conturul celeilalte palme/ inimi va ilustra prin desen conținutului strofei citite.

La final, palmele / inimile vor fi decupate și lipite de către întreaga echipă pe foile asamblate ale blockposter-ului. Imaginea va fi completată de copii cu alte elemente prezentate în poezie. Toate posterele vor fi afișate și se va realiza turul galeriei.

Alte sarcini care mai pot fi realizate în echipă ar fi:
-memorarea și recitarea strofei primite, în lanț, sub forma unui joc cu titlul ”Recită mai departe!”
-formularea de întrebări și răspunsuri orale referitoare la conținutului strofei citite – după citirea fiecărei strofe cu voce tare, copiii adresează întrebări celorlalți membri.
-rezolvarea sarcinilor de pe celelalte cinci inimioare.
Dacă v-au plăcut ideile, toate materialele descrise se află în arhiva de mai jos. Succes!

Share on FacebookPin on PinterestShare on Google+Abonați-vă la RSS

Articole similare

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *