Momente speciale

Savurează o carte!

De Ziua Națională a Lecturii am desfășurat și noi câteva activități dedicate cărții și cititului pornind de la îndemnul „Savurează o carte!”.

În cele ce urmează voi prezenta pe scurt câteva idei pe care copiii le-au primit cu entuziasm. De asemenea, și materialele pe care le-am folosit cu această ocazie. Pot fi utilizate în orice activitate de lectură, nu doar cu această ocazie.

savurează o carte
Brioșe

Ele au fost gândite pentru elevii clasei întâi, dar, cu un strop de imaginație, pot fi adaptate pentru clasele mai mari.

Savurează o carte!

Am început activitatea cu prezentarea cărții preferate. Fiecare copil și-a adus la școală o carte și a prezentat-o colegilor în câteva enunțuri. De asemenea, cartea a fost prezentată și pe imaginea unei brioșe, căci „Savurează o carte!” nu este totuși un titlu la întâmplare.

Pentru a-i introduce pe copii în tema activității mai întâi de toate am clarificat ce înseamnă „a savura” un lucru. Am concluzionat cu toții că o carte trebuie citită pe îndelete, în tihnă, trebuie să ne bucurăm de fiecare moment al ei, să reflectăm asupra celor citite. Și chiar și atunci când te prinde acțiunea și te înfrupți din carte, tot vin momente în care te întorci la anumite pasaje, pagini, capitole.

Așadar, fiecare copil a primit imaginea acestei brioșe care între cele două părți componente (cremă și cocă) are patru spații de scris/de desenat. Am considerat că este un număr suficient pentru clasa întâi. Pe aceste spații copiii au notat titlul cărții, autorul și au realizat două desene. Au ilustrat fie personaje ale cărții, fie scene din poveste.

La final, imaginea a fost decupată pe contur. Cele patru spații au fost pliate ca la evantai până când am obținut imaginea brioșei.

Am început această activitate cu o brioșă din hârtie și-am încheiat-o savurând o brioșă adevărată și un pahar de ceai, evident citind din cartea preferată.

Prezentarea unei cărți

Pentru a-i familiariza pe elevi cu modul în care se poate realiza prezentarea unei cărți poate fi utilizată această resursă educațională deschisă. Este un material video creat în cadrul proiectului CRED – Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți. De fapt, el a fost integrat într-un material realizat pe platforma Livresq și disponibil aici. Pe lângă filmuleț veți găsi și o fișă de prezentare a unei cărți.

Postere realizate de copii

Un alt moment al activității noastre a fost realizarea unor postere de către copii. Și acestea au purtat titlul „Savurează o carte!”. Am afișat pe perete 5 coli mari și, pe rând , copiii au venit și au desenat personaje, obiecte sau scene din poveștile pe care ei le cunosc.

Diplome pentru copii

În arhiva de la finalul articolului am pus și câteva modele de diplome pentru micii cititori. Veți găsi patru astfel de modele.

Sunt două texte diferite: pe unul dintre ele trebuie completate câteva date, celălalt trebuie doar imprimat.

Așa cum spuneam la început, lectura nu are nevoie de o zi specială. Ar trebui să fie un obicei, un lucru plăcut și dorit. Din când în când, nu strică, totuși, să scoatem în evidență importanța lecturii și să aducem un omagiu cărții și autorilor acestora.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *