Clasa pregătitoare Comunicare în limba română CP

Citim cu omul de zăpadă

Pentru că am învățat aproape jumătate din literele alfabetului, cele mai multe dintre ele în mediul online, am considerat că este necesar ca în prima săptămână de școală a celui de-al doilea semestru să aplic scurte probe de evaluare. Este nevoie de o imagine obiectivă asupra nivelului formării competențelor specifice prevăzute în programa școlară. Mai mult decât atât, în perioada în care vom merge fizic la școală, voi putea include activități de remediere dacă este cazul.

Materialul pe care îl voi prezenta în cele ce urmează a fost creat pentru disciplina Comunicare în limba română, clasa pregătitoare. Prin intermediul său am verificat recunoașterea literelor de tipar învățate până în acest moment (litere mici și mari).

Este o evaluare orală pe baza unei fișe în cadrul unei activități pe care am numit-o ”Citim cu omul de zăpadă”. Fiecare copil a primit propria sa fișă de citit. De aceea, în documentul de la finalul articolului, veți găsi același material replicat de mai multe ori.

Recunoașterea literelor de tipar învățate. Citim cu omul de zăpadă

Fișa noastră ne prezintă un om de zăpadă pe care apar scrise câteva litere. Este vorba de trei litere mici și alte trei litere mari de tipar din cele învățate. După recunoașterea literelor de tipar, fiecare copil va trebui să le numească. Bineînțeles că, pentru recunoaștere, pot fi folosite și literele care compun cuvintele scrise pe fișă.

recunoașterea literelor de tipar
Citim cu omul de zăpadă – 1

În dreapta omului de zăpadă apar pe fiecare fișă câte trei cuvinte: un cuvânt monosilabic, un cuvânt format din două silabe, un cuvânt format din trei silabe.
De asemenea, am introdus și o propoziție scurtă (3-4, cel mult cinci cuvinte dacă sunt scurte). Acestea au fost scrise pentru acei copii care reușesc deja să citească.

Cu această ocazie observăm la ce nivel se află fiecare copil în ceea ce privește abilitatea de a citi. Unii citesc literele cuvântului, alții citesc pe litere. Unii reușesc să citească silabe, dar nu nu reușesc să formeze cuvântul. Sunt, însă, și copii care citesc corect, cursiv, conștient. Copiii sunt diferiți și ritmurile lor de dezvoltare sunt diferite. Așadar, scopul acestor exerciții nu este de a-i forța pe cei care nu pot încă să citească. O vor face atunci când va fi momentul, dar, ca profesor, am nevoie să știu în ce punct se situează fiecare.

Extindere. Scriem cu omul de zăpadă

Pe baza acestei fișe de citit putem crea și alte exerciții. Spre exemplu, putem să le cerem copiilor să transcrie literele de pe omul de zăpadă. În cazul literelor mici de tipar, copiii vor fi puși în situația de a face corespondența literă mică-literă mare pentru a scrie litera mare de tipar corespunzătoare literei mici de pe fișă.

recunoașterea literelor de tipar
Citim cu omul de zăpadă – 2

De asemenea, cuvintele și propoziția pot fi scrise pe caiet, lucru pe care și noi l-am făcut utilizând în scriere doar literele mari de tipar.

Întrucât fișele au conținut diferit, copiilor care au un ritm de lucru mai rapid li se poate da un alt om de zăpadă.

Aceste fișe pot fi rezolvate frontal. Pentru recunoașterea literelor de tipar învățate și exersarea cititului, putem imprima pentru fiecare copil o coală A4 ce va conține patru oameni de zăpadă. Probabil că, în funcție de clasă și de nevoile acesteia, se pot crea și alte activități de învățare pe baza acestor fișe.