În această săptămâna atenția noastră s-a îndreptat spre sunetul ”ș” și literele de tipar ș și Ș. Ca de fiecare dată, în activitățile de învățare am folosit tot felul de materiale, unul dintre ele fiind această fișă pentru litera Ș. Noi rezolvăm exercițiile pe parcursul celor cinci ore de Comunicare în limba română ale săptămânii. Bineînțeles că fișa poate fi folosită și integral într-o activitate de consolidare.
Documentul pdf de la finalul articolului conține o fișă pentru litera Ș în variantă color și alb -negru și încă un material pentru scrierea literei pe contur punctat. Aici, pe o pagină, sunt fișe mici, de lipit în caiete. De această dată, imaginea care însoțește literele mari punctate este un șoricel.
Fișă pentru litera Ș. Prima secțiune.
Începem suita exercițiilor cu familiarizarea cu sunetul ”ș” și cu cele două litere de tipar. Tot șoricelul este cel care ne dă prima ocazie de analiză și sinteză fonetică, de pronunțare corectă a sunetului ”ș”.

Exercițiul cu numărul 1 are același rol, acela de a-i pune pe copii în situația de a da cât mai multe exemple de cuvinte care conțin sunetul ”ș”, de a despărți în silabe cuvintele, de a localiza sunetul. O parte din exemplele lor vor fi redate prin desen în spațiul pus la dispoziție.
Litera Ș va fi trasată apoi pe cele trei rânduri. Pe primul dintre ele, litera Ș are conturul punctat.
Utimul exercițiu din această secțiune a fost creat special pentru diferențierea literelor s/S și ș/Ș. Pe imaginea șarpelui apar, de asemenea, câteva dintre literele recent învățate.
Fișă pentru litera Ș. A doua secțiune
Partea dreaptă a fișei conține alte patru exerciții. De data aceasta, ne-am concentrat mai mult pe citirea, uneori scrierea literelor și a cuvintelor. Am exersat oral alcătuirea de propoziții.
Exercițiul 4 le cere copiilor, în prima fază, să coloreze cerculețul corespunzător, sunetului ”ș”. Deoarece cuvintele denumite de imagini sunt scurte, am introdus și o sarcină de lucru ce constă în scrierea acestora.

Următorul exercițiu l-am tratat ca pe un joculeț de înlocuire a unei litere cu Ș și scrierea cuvântului obținut. Sunt patru situații aici, dar ele pot fi completate, la tablă, și cu alte exemple.
Pentru că tot am vorbit de hrana animalelor în lecțiile anterioare, exercițiul cu numărul 6 îi întreabă pe copii ce ar dori să mânânce fiecare animal din imaginile date. Copiii citesc cuvintele și fac corespondența între cuvânt și imagine.
La ultimul exercițiu vom alinta cuvintele date. Este o ocazie de scriere a unor cuvinte în care apare litera Ș. Toate cuvintele de pe fișă vor fi scrise cu litere mari de tipar.