La încheierea unitații de învățare despre popoare de ieri și de azi (Evul Mediu) mi-am propus să fac o scurtă recapitulare a cunoștințelor despre câțiva domnitori români de seamă. Mai exact, este vorba despre Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Am conceput câteva materiale pe care le puteți descărca din documentul de la finalul articolului.
Activitatea se poate desfășura frontal, individual, în perechi sau în grupuri mici. Scenariile didactice propuse de mine mai jos variază un pic în funcție de acest aspect. Materialele, însă, au la bază aceeași idee.
Ce știm despre cei cinci domnitori români?
Fiecare domnitor a avut parte de o lecție separată în unitate. La recapitulare am ales să ne concentrăm pe câte cinci informații importante despre fiecare. Asta în contextul în care noi am exersat foarte mult diferența dintre informații esențiale (de reținut), detalii și informații interesante. Dar aceasta este o altă discuție, poate pentru un alt articol.

Prima variantă de lucru
Copiii vor primi primele două fișe din document. Este vorba despre cele două fișe cu tabele.
Prima dintre ele conține imaginile celor cinci domnitori români și, în dreptul fiecăruia, cinci casete goale. A doua fișă conține informațiile cu care vor umple casetele libere de pe prima fișă. M-am gândit la două modalități de realizare a sarcinii. Una ar fi să decupeze casetele din cea de a două fișă și să le lipească în casetele corespunzătoare de pe prima. De asemenea, se poate afișa la videoproiector a doua fișă, urmând ca elevii să completeze prima fișă selectând informațiile potrivite pentru fiecare domnitor în parte.
Ca idee, eu le voi cere ca în prima casetă de lângă chipul domnitorului să scrie sau să lipească informația cu numele acestuia ca să fim siguri că l-au identificat corect. Următoarea informație va fi despre țara pe care a condus-o și perioada de domnie, iar ultimele trei urmând o logică/o cronologie a evenimentelor.
Activitatea se poate desfășura individual și apoi frontal, în perechi și, de ce nu, în grupuri mici.
A doua variantă
A doua variantă presupune realizarea unor postere. În acest scop am conceput următoarele materiale din documentul cu fișe. Și aici activitatea se poate desfășura așa cum considerăm de cuviință.

Pentru realizarea posterelor am pregătit imaginile cu cei cinci domnitori și câte cinci bilete cu informații pentru fiecare dintre ei. Informațiile sunt tot cele folosite pentru prima variantă a lecției.
Se poate realiza în echipă un poster care să îi includă pe toți cei cinci. Se poate lucra câte un poster pentru fiecare dintre cei cinci în cinci echipe. Se poate încropi o cărticică cu câte o filă pentru fiecare domnitor. Sau poate fi o idee bună ca activitatea să se desfășoare frontal. În acest caz, aș afișa la tablă imaginile și aș invita copiii pe rând să atașeze câte un bilețel în dreptul fiecărei imagini. De asemenea, i-aș provoca să completeze harta conceptuală ce se va contura pe tablă cu informații care nu se regăsesc pe bilețele.
Acestea sunt doar câteva idei și sunt sigură că există și alte variante de utilizare a acestui material. Spor la treabă!