Continuăm seria exercițiilor de citire cu cărticica literei V. La litera anterioară le-am propus copiilor un set de cuvinte și câte o propoziție de citit în fiecare zi a săptămânii. Inițial, materialele au fost utilizate cu scop de evaluare după vacanța intersemestrială și după perioada petrecută în online. Fișele cu oamenii de zăpadă cu litere, cuvinte și propoziții pot fi descărcate de aici.
Pentru săptămâna aceasta am pregătit un nou set de fișe. Acestea vor lua forma unei cărți în miniatura și o vom numi ”Cărticica literei V”.
Cărticica literei V. Exerciții de citire
În documentul de la finalul articolului veți găși 6 fișe cu cuvinte și propoziții. Fiecare fișă conține o imagine sugestivă pentru litera V, șase cuvinte și două propoziții.
Cuvintele sunt formate din una, două sau trei silabe. În scrierea cuvintelor am marcat silabele cu culori diferite. Acest lucru le ușurează mult copiilor efortul de a citi și îi ajută să deprindă cititul pe silabe. Propozițiile sunt scurte și preiau cel puțin un cuvânt din cele care există în lista dată. Înainte de citirea cuvintelor li se poate cere copiilor să recunoască anumite litere pe care învățătorul le indică.
De asemenea, pe fișe, am inserat o casetă ce va deveni spațiu de lucru pentru diferite sarcini. Spre exemplu, le putem cere copiilor să scrie cu litere mari de tipar cuvintele pe care le-au citit. La o altă fișă pot să deseneze obiecte în a căror denumire se aude sunetul ”v”. O altă idee ar fi să realizeze reprezentarea grafică a unor cuvinte. Pot scrie ei înșiși cuvinte care conțin litera V, altele decât cele date pe fișă.
Cărticica literei V. Utilizarea și asamblarea fișelor
Fișele pot fi utilizate ca atare sau pot deveni filele unei cărți. Eu am ales a doua variantă. Astfel, copiii vor primi fișele decupate, în fiecare zi o altă fișă. În prima zi am imprimat toate cele șase fișe multiplicate de 5 ori, astfel încât fiecare copil să aibă câte o fișă.
Am fi putut alcătui astfel câte un grup de câte cinci copii care, împreună, să exerseze citirea cuvintelor, respectiv a propozițiilor. Nefiind posibil acest lucru, copiii care au avut aceeași fișă au venit în fața clasei și au citit pe rând. De-a lungul săptămânii fiecare fișă va fi citită atât individual, cât și frontal.
Așa cum spuneam, cele șase fișe vor fi cuprinse ca pagini ale unei cărți. Coperta cărții va fi realizată de către fiecare copil în parte și va avea titlul ”Cartea literei V”. După preferințe, coperta va fi decorată cu desene, litere sau elemente la alegerea copiilor. Coperta și cele șase file vor fi capsate în partea stângă iar cărticica va fi gata. Dacă vă place ideea, vă invit să utilizați aceste fișe și vă doresc spor la citit!