Trenulețul cu litere și cifre este denumirea activității concepute pentru prima zi după vacanța de toamnă. Am pregătit două materiale cu ajutorul cărora vom recapitula literele și cifrele învățate până în acest moment. Este vorba despre sunetele a, m, i și literele corespunzătoare (mici și mari de tipar) și de numerele și cifrele 1, 2, 3.
Lecțiile noastre se vor desfășura având ca suport o prezentare powerpoint și o fișă de lucru. Cele două materiale vor fi utilizate în paralel. Multe sarcini se vor rezolva oral, dar avem și câteva exerciții scrise. Se pare că vom începe școala în online, ceea ce înseamnă că voi putea folosi doar o parte din ceea ce am creat. Pentru cei mai norocoși, activitățile propuse se pot realiza pe parcursul întregii zile.
În cele ce urmează voi descrie un posibil scenariu didactic pe baza materialelor ce pot fi descărcate din arhiva de la finalul articolului.
Să urcăm în trenulețul cu litere și cifre!
Lecția începe cu prezentarea celor trei personaje care ne vor însoți în călătoria de întoarcere din vacanță. Sunt trei fetițe ale căror nume le vom descoperi împreună. Vom urca cu toții în trenulețul cu litere și cifre, ne vom ocupa locurile și vom avea grijă de bagaje, prilej pentru recapitularea literelor.
Va sosi și momentul prezentării biletelor de călătorie la control. Bineînțeles că și acestea sunt deosebite. Ne vor pune în situația de a citi câteva litere și silabele care se pot forma cu acestea. Trenul va porni și, pe parcursul călătoriei, ne vom juca cu piese de puzzle și vom servi o gustare sănătoasă. La finalul călătoriei, pentru a păstra o amintire frumoasă din această vacanță, copiii vor reda prin desen un moment deosebit al acesteia.
Cam acesta este, pe scurt, firul activității. Așa cum spuneam mai sus, comunicarea orală este preponderentă, iar prin exerciții atingem competențe din cadrul mai multor discipline. Să urcăm, așadar, în trenulețul cu litere și cifre!
Exerciții recapitulative
Primul slide al prezentării powerpoint le introduce în scenă pe cele trei personaje, Mimi, Mia și Maia. Sunt trei fetițe pe care le vom recunoaște ascultând cu atenție indiciile oferite de fiecare în parte. Este un moment în care ne reamintim salutul și felul în care ne prezentăm. De aceea, în continuare, copiii se vor prezenta menționând cel puțin numele. Pot fi introduse și alte cerințe precum vârsta, descrierea fizică, activități sau obiecte preferate. Depinde de cât timp se alocă acestei activități.
Slide-ul 2 merge împreună cu primele două exerciții de pe fișa de lucru.
Așteptăm sosirea trenului și, printre frunze, observăm litere și cifre. Le recunoaștem și ne dăm seama că sunt cele pe care le-am învățat până în acest moment. Pe fișa de lucru sarcina se complică puțin deoarece copiii vor încercui literele și cifrele învățate selectându-le din mulțimea care cuprinde și alte semne.
Trenul sosește și la ferestrele vagoanele apar literele A, M, I, respectiv cifrele 1, 2 și 3 (la fiecare click). Citim literele, identificăm cifrele, numărăm vagoanele și apoi, pe fișa de lucru, completăm casetele cu aceste litere și cifre.
Un alt moment de comunicare orală va fi organizat în jurul întrebării: ”Unde ți-ai petrecut vacanța de toamnă?”
Trenulețul cu litere și cifre. Slide-ul 3
După această scurtă reamintire a literelor și a cifrelor învățate, mergem mai departe cu alte exerciții. Pe acest slide, căruia îi corespunde exercițiul 3 de pe fișa de lucru, avem trei valize. Copiii vor desena pe valizele de pe fișele lor câte trei obiecte în a căror denumire se regăsește sunetul indicat de litera scrisă pe eticheta fiecărei valize.
Tot pe acest slide apare o întrebare legată de amintirile din această vacanță, un alt prilej pentru exersarea deprinderilor de comunicare orală cu accent pe formularea corectă a propozițiilor.
Biletele la control, vă rog!
Pe slide-ul următor avem un exercițiu de citire a silabelor scrise pe biletele de călătorie. Pentru o lecție desfășurată în sala de clasă am cartonașele care se găsesc în continuarea fișei de lucru. Pentru o lecție în online, am considerat că cele șase silabe sunt suficiente. Acest exercițiu nu se regăsește pe fișa de lucru.
Bilete cu litere și silabe 1 Bilete cu litere și silabe 2
Puzzle
Urmează un exercițiu de citire a unor cuvinte pe care le vom forma din silabele scrise pe piesele de puzzle. Acestea se vor uni la fiecare click și ne vor arăta cuvintele care s-au obținut, dar nu înainte ca elevii să descopere singuri aceste cuvinte. Pornind de la ideea de puzzle îi putem provoca pe elevi la un dialog despre jocurile lor preferate.
A doua sarcină constă în scrierea acestor cuvinte pe fișa de lucru la exercițiul cu numărul 4. Pe steluța de lângă fiecare casetă se va nota numărul silabelor fiecărui cuvânt după ce, în prealabil, acestea au fost încercuite. Animațiile introduse pe slide vor fi de ajutor pentru a le prezenta copiilor modul de lucru și rezolvarea corectă.
Trenulețul cu litere și cifre. Slide-ul 6
Acest slide a fost introdus pentru a ajuta la verificarea răspunsurilor copiilor la exercițiul 5 de pe fișa de lucru. Exercițiul va fi rezolvat de către copii, fără sprijin din partea învățătorului. Constă în scrierea numelor celor trei fetițe și este o ocazie de a le verifica atenția, memoria și dacă reușesc să scrie singuri cele trei cuvinte, cu alte cuvinte este un mic moment de feedback.
Slide-ul 7 și slide-ul 8
Mici exerciții de matematică s-au tot strecurat până acum în sarcinile propuse. Pe acest slide am introdus încă unul. Avem câteva farfurii cu diverse fructe. Sarcina copiilor este aceea de adăuga sau a elimina un număr de elemente astfel încât pe fiecare farfurie să existe de fiecare dată câte trei fructe de același fel. Exercițiul se regăsește și pe fișă și poate fi lucrat frontal sau individual. Pentru ambele variante, animațiile ne ajută la prezentare/verificare.
Pentru că vorbim de fructe avem un bun pretext de a aduce în discuție subiectul alimentației sănătoase, poate pe cel al regulilor pentru păstrarea sănătății.
Ultimul slide le propune copiilor realizarea unui tablou în care să reprezinte prin desen, pictură sau colaj cel mai frumos moment al vacanței de toamnă. Spor la treabă!