Clasa pregătitoare Dezvoltare personală CP

Igiena dinților

Igiena dinților este o temă care se regăsește în programa școlară atât la Matematică și explorarea mediului, cât și la Dezvoltare personală.

În lecție am utilizat o poveste ca punct de pornire, am realizat un experiment și am realizat un exercițiu pentru care am realizat materiale pe care le găsiți în documentul de la finalul articolului. După cum o să vedeți, nu ne-am rezumat doar la a vorbi despre igiena dinților. Am adus în discuție și alimentele care fac ca dinții să fie sănătoși sau dimpotrivă. Vorbind de dinți, pe site există câteva ghicitori despre obiecte de igienă, ghicitori care fac referire și la obiectele de îngrijire a dinților.

Igiena dinților. Să începem cu o poveste

Am ales ca suport povestea „Zâna Măseluță”, o poveste clasică pe care copiii au vizionat-o. Se găsește pe canalul YouTube. De asemenea, într-o oră următoare de Comunicare în limba română avem la dispoziție povestea „Franklin și Zâna Măseluță”.

igiena dinților
Igiena dinților

Căderea dinților de lapte face parte din „știrile zilei” și am profitat de acest eveniment din viața copiilor pentru a discuta despre igiena dinților. În plus, numele zânei noastre începe cu M, litera săptâmânii. Toate acestea au creat un context pentru această temă.

Igiena dinților. Experiment

Dacă povestea le-a plăcut și am înțeles la final ce înseamnă pierderea dinților de lapte, experimentul a avut un impact neașteptat.

igiena dinților
Experiment 1

Pe canalul YouTube Educred Primar există foarte multe resurse video create de colegii învățători în cadrul proiectului CRED. Aici am găsit filmul „Dinți puternici și frumoși” care prezintă experimentul pe care l-am desfășurat și noi în clasă. În video se folosesc 6 ouă introduse în șase pahare care conțin diferite lichide. Am folosit doar patru ouă cu coajă albă pe care le-am introdus în apă, în lapte, în oțet și în suc acidulat de struguri (poate fi orice alt lichid închis la culoare).

Ouăle au stat în pahare până a doua zi, deși în video se recomandă 12 ore.

Ideea a fost de a vedea ce se întâmplă cu coaja oului atunci când întâlnește diferite lichide. Și am văzut: ouăle introduse în apă sau în lapte nu au pățit nimic. Coaja oului introdus în oțet s-a înmuiat, iar cel introdus în suc s-a colorat.

Ce am învățat de aici? Mâncarea și alimentele pe care le consumăm fac sau nu fac bine dinților. De asemenea, o igienă precară face ca alimentele rămase pe/între dinți să acționeze precum oțetul asupra cojii de ou. Am spălat oul introdus în suc cu pastă de dinți și am reușit să îndepărtăm culoarea aceea închisă de pe coajă.

igiena dinților
Experiment 2

Copiii au înțeles mult mai bine cât este de important să se spele temeinic și regulat pe dinți și să mânânce alimente care întăresc dinții.

Igiena dinților. Dinte fericit, dinte nefericit

Dar ce alimente/băuturi să consumăm? Cum să facem ca dinții noștri să fie albi, puternici, sănătoși?
Am folosit aici materialele pe care le găsiți în documentul de la finalul articolului.

Este vorba despre două imagini A4 – una prezintă un dinte sănătos și fericit, cealaltă, un dinte cariat, galben și total nefericit.

Le-am afișat la tablă și, în jurul lor, am desenat alimente/băuturi bune pentru dinți, respectiv dăunătoare dinților. Lângă dintele fericit am desenat și necesarele obiectele de igienă.

Aceleași imagini le-au primit și copiii, doar că în format mai mic pentru a le putea lipi în caiete. Desenele pot fi înlocuite cu imagini pe care ei să le descupeze și să le lipească potrivit în jurul celor doi dinți din imagini.