Managementul clasei Momente speciale

Coroniță pentru prima zi de școală

Tot din seria ”din nou la școală” face parte și această coroniță pentru prima zi a a noului an școlar. Mai jos găsiți șablonul în format editabil.

Coroniță pentru prima zi a anului școlar

Coronița este realizată la dimensiune A4 , pe două pagini. Pe prima se află partea centrală a acesteia, iar pe a doua sunt două benzi care vor fi decupate și atașate primei părți.
Fiind în format editabil, pe coroniță pot fi scrise diverse mesaje. În partea de sus se poate insera o poză cu simbolul clasei, spre exemplu. La fel de bine pot fi puse niște imagini pe care copilul să le coloreze sau poate fi lăsată așa pentru ca cei mici să deseneze ce doresc. Coronița arată așa (varianta editabilă poate fi descărcată de la finalul articolului):

Coroniță pentru prima zi de școală
Coroniță pentru prima zi de școală

Imprimarea poate fi făcută pe carton colorat. Asambalarea este foarte ușor de realizat – decuparea benzilor și lipirea lor de o parte și de alta a coroniței.
Dacă nu este destinată primei zile de școală, coronița poate avea și alte întrebuințări pe parcursul anului școlar. Spre exemplu, am folosit o astfel de coroniță la aniversarea zilelor de naștere. Dacă folosiți un sistem de motivare și recompensare a elevilor pentru anumite comportamente, atitudini, rezultate, ea poate fi folosită pentru a-i evidenția pe copiii care s-au remarcat.

Pe blog există câteva materiale care pot fi folosite ca surprize pentru prima zi de școală.

Orare cu diverse modele pot fi descărcate de aici. Un orar personalizat al casei poate fi realizat prin inserarea unor fotografii din activitățile clasei din anul precedent, fotografii în care să se regăsească toți copiii din clasă.

Calendarul 2017-2018 este în format editabil. Câteva idei legate de utilizarea acestuia găsiți aici.

Acrostihuri cu simbolul clasei pot fi descărcate de aici.

Pliant cu tabla înmulțirii și tabla împărțirii poate fi descărcat de aici.

Semne de carte cu citate pot fi descărcate de aici.  Acestea sunt în format editabil (word). Un alt set de semne de carte se află în arhiva de la finalul acestui articol.