Momente speciale

Țara mea

Pentru a marca marele eveniment de la 1 Decembrie, Ziua Națională a României, am creat câteva materiale ce pot fi descărcate din documentul de la finalul articolului.

Pe lângă acestea, pe site mai există un alt material ce poate fi utilizat într-o activitate având ca temă „Țara mea”. Este vorba despre un fișier audio ce conține cântecul patriotic „Treceți, batalioane române, Carpații”, în varianta instrumentală.

Materialele propuse în acest articol pot fi utilizate atât pentru elevii mai mici, cât și pentru elevii claselor mai mari. Ele combină aspecte geografice, istorice, culturale referitoare la țara noastră.

Ce știu despre țara mea?

Primul material poate fi utilizat într-un concurs prin care se verifică informațiile pe care copiii le dețin despre România. Individual, fiecare copil va completa tabelul dat conform cerințelor.

țara mea
Țara mea. Pagina 1

Pentru elevii mai mari, care dețin mai multe cunoștințe, pe primul rând al tabelului informațiile se referă la așezarea geografică a țării, capitala, limba oficială și simbolurile naționale (enumerarea acestora). Pe al doilea rând se cer informații despre munți, Dunăre, Marea Neagră, Delta Dunării. Ultimul rând este dedicat obiceiurilor și tradițiilor românești, personalităților cu care ne mândrim și eroilor neamului, precum și evenimentului la care facem referire în această activitate. Aici, învățătorul stabilește numărul informațiilor pentru fiecare cerință sau domeniile culturii. Spre exemplu, li se poate cere copiilor să noteze doar un nume al unei personalități sau câte un nume din diferite domenii (literatură, muzică, artă etc).

Pentru elevii mai mici tabelul conține doar șase rubrici. Ei trebuie să completeze numele țării, capitala, drapelul (aici, pot fi enumerate culorile sau desenat drapelul). De asemenea, vor nota numele imnului, vor scrie un obicei, o tradiție sau un element specific românilor și vor nota numele unui român/unei românce renumit/e.

țara mea
Țara mea. Pagina 2

O altă variantă ar fi organizarea unui joc de tip Bingo. Cu fișa în mână copiii se vor mișca prin clasă și vor cere colegilor informațiile pe care le vor nota. Primul elev care reușește să completeze integral toate coloanele tabelului strigă „Bingo!” și este considerat câtștigător. Bineînțeles că se va face și o verificare a corectitudinii informațiilor notate. Este un moment de discuție în care se vor citi și răspunsurile celorlalți copii.

Țara mea. Harta

țara mea
Țara mea. Harta României

Un alt material este harta țării în interiorul căreia se află spațiu de scris dictando. Aici, copiii pot scrie un scurt text cu titlul „Țara mea”, pot transcrie câteva versuri sau pot crea ei înșiși un cvintet, o poezie, un acrostih. Elevii mai mici pot scrie o urare și pot completa spațiul liber cu desene.

La mulți ani, țara mea!