Litera k

Pentru litera k , respectiv K (de tipar și de mână) am pregătit trei fișe de lucru pentru exersarea deprinderilor de citit-scris. Fișele pot fi descărcate accesând link-ul de la finalul articolului. Litera k. Antrenament grafic Cu ajutorul primei fișe facem cunoștință cu literele k și K de tipar și exersăm scrierea literelor de mână.…

Litera ”d” – metoda cadranelor

Pentru litera d m-am gândit la utilizarea metodei cadranelor, chiar dacă suntem abia la jumătatea clasei I. Încercăm încă de pe acum să ne familiarizăm cu metode pentru dezvoltarea gândirii critice. Metoda presupune utilizarea unui tabel cu patru spații sau a două drepte perpendiculare ce vor reprezenta cele patru cadrane. Pentru că este prima dată…

Prezentarea conținutului textului în mod creativ

Povestirea integrală sau a unui fragment face parte din suita activităților dedicate înțelegerii și aprofundării conținutului unui text literar narativ. Este un exercițiu esențial pentru dezvoltarea competențelor de comunicare orală sau scrisă. La început, când textele sunt mai scurte, tendința copiilor este de a prezenta conținutul textului redându-l din memorie, chiar cu dialoguri. Treptat, prin…