Clasa pregătitoare Matematică și explorarea mediului CP

Scăderea numerelor naturale în concentrul 0-20

Pentru scăderea numerelor naturale în concentrul 0-20, fără trecere peste ordin, am pregătit câteva fișe de lucru. Acestea pot fi descărcate accesând link-ul de la finalul articolului.

Este vorba despre două fișe de lucru (numite fișa de lucru 1 și fișa de lucru 2) cu diverse sarcini de lucru și de alte patru fișe mai scurte care conțin atât adunări, cât și scăderi.

Voi prezenta pe rând fiecare material în cele ce urmează. Fișele de lucru pot fi utilizate în activitățile de consolidare sau de recapitulare. Sarcinile de lucru corespund competențelor specifice prevăzute de programa școlară și constau în:

  • extragerea de elemente dintr-o mulţime de obiecte, fiecare operaţie fiind însoţită de numărarea obiectelor;
  • extragerea de elemente dintr-o mulţime dată, pentru a obţine mulţimi „cu tot atâtea elemente”;
  • rezolvarea de exerciţii scădere cu 1-5 unităţi în concentrul 0-20 şi verificarea operaţiilor efectuate prin numărare de obiecte/prin desene;
  • aflarea diferenţei a două numere mai mici decât 20.

Scăderea numerelor naturale în concentrul 0-20

Fiecare dintre cele două fișe de lucru pentru scăderea numerelor naturale în concentrul 0-20 conțin câte trei exerciții.

Prima dintre ele debutează cu o sarcină de lucru care le cere copiilor să numere elementele fiecărei mulțimi, să observe numărul celor tăiate și să precizeze numărul celor rămase. Deducem astfel operația de scădere pe care o scriem pe spațiile de sub fiecare imagine. Este o ocazie de a utiliza terminologia matematică specifică scăderii: câte (elemente) am avut, câte am luat, câte au rămas.

Exercițiul următor aduce din nou în atenția copiilor mulțimi de obiecte. Vor număra elementele fiecărei mulțimi, după care vor tăia atâtea elemente astfel încât numărul celor rămase să corespundă numărului dat. Ca și la exercițiul anterior, în spațiile date, vor scrie operația corespunzătoare.

Ultimul exercițiu oferă exercițiile de scădere pentru care copiii vor realiza desenele potrivite.

Continuăm cu următoarele trei exerciții pe a doua fișă de lucru. Pentru primul dintre ele copiii vor folosi bețișoarele (sau orice alte materiale), al doilea oferă drept sprijin intuitiv axa numerelor, iar la al treilea ne vom ajuta de desenele pe care chiar ei le vor realiza.

Sunt exerciții de asociere a operației cu rezultatul corect, de stabilire a valorii de adevăr a rezultatelor unor scăderi date, respectiv de alegere a rezultatului corect.

Adunări, scăderi și fructe

Pentru că tema săptămânii este legată de fructe, am ales pentru aceste fișe scurte (cum le spunem noi) imagini precum măr, pară, portocală, lămâie. Pe fiecare dintre ele apar câteva exerciții de adunare și scădere. Am combinat cele două operații pentru a consolida/verifica și adunarea în concentrul 0-20.

Pentru efectuarea calculelor vom folosi material concret. Fișele pot fi decupate și lipite în caietele copiilor.

Ultimele dintre ele conțin exerciții de aflare a termenului necunoscut. Le vom rezolva ajutându-ne de bețișoare (sau de axa numerelor), numărând de fiecare dată câte bețișoare trebuie să adăugăm/să extragem pentru a ajunge la rezultatul cerut.