Clasa a doua Matematică și explorarea mediului clasa a doua

Rotunjirea numerelor de la 0 la 1000

Continuăm lecțiile despre numerele naturale de la 0 la 1000 cu rotunjirea acestor numere. Despre aproximare am discutat la numerele până la 100 când am făcut rotunjirea la zeci  prin lipsă sau prin adaos.

Urmează acum să învățăm rotunjirea numerelor de la 0 la 1000 bazându-ne pe ceea ce știm deja de anul trecut.

Rotunjirea numerelor de la 0 la 1000

rotunjirea numerelor de la 0 la 1000
Rotunjirea numerelor

Anul trecut am folosit imaginea unui deal pe ai cărui versanți am scris cifrele începând de la stânga la dreapta, cifra 5 fiind în vârf. Având de rotunjit la zeci am considerat că cifrele scrise pe deal reprezintă cifra unităților. Spre exemplu, dacă am avut de rotunjit numărul 34 la zeci am considerat că plecăm din orașul 30 către orașul 40. După ce am ajuns în dreptul cifrei 4, am observat că se termină benzina. Cum este mai ușor să procedăm? Care este drumul mai scurt – cel către orașul 30 de unde am pornit sau cel către orașul 40? Așa am concluzionat că 34 este mai aproape de 30 decât de 40.

În mod asemănător procedăm și pentru numerele formate din sute. De data aceasta aproximarea se va face și la sute și la zeci. Pentru prima situație orașele noastre vor fi numere formate din sute, iar cifrele de pe deal vor fi cele ale zecilor. Astfel dacă avem de rotunjit la sute numărul 789 vom spune că plecăm din orașul 700 către orașul 800 și ne oprim din mers în dreptul cifrei 8. Constatăm că cele opt zeci ale numărului ne duc mai aproape de orașul 800. În cazul aproximării la zeci procedăm ca în exemplul de mai sus.

Pentru activitatea frontală poate fi folosită imaginea cu dealul din arhivă, imagine ce poate fi afișată la tablă cu ajutorul videoproiectorului. De asemenea, imaginea poate fi imprimată pe foaie A4, fiecare copil primind o imagine pe care să exerseze direct. Putem folosi mașinuțe sau, în lipsa lor, gumele de șters. După câteva exerciții, pentru momentul de fixare am pregătit o fișă de lucru pe care o veți găsi de asemenea în arhiva de la finalul articolului.

Fișă de lucru

Fișa de lucru cuprinde câteva exerciții pentru rotunjirea numerelor de la 0 la 1000. Primele două sunt însoțite de imaginea descrisă mai sus.

Un exercițiu este pentru rotunjirea numerelor la sute, celălalt pentru rotunjirea la zeci. Următoarele sarcini sunt  tot pentru rotunjirea numerelor în cadrul unor exerciții variate.