Clasa pregătitoare Matematică și explorarea mediului CP

Ne jucăm cu figurile geometrice

Zilele acestea am învățat la Matematică și explorarea mediului despre figuri geometrice. De fapt, am reactualizat și consolidat cunoștințele pe care copiii le dețineau deja. Le-am propus, printre altele, câteva activități în care să ne jucăm cu figurile geometrice, având ca pretext chiar o aventură extraterestră.

De ce o aventură extraterestră? Ideea se leagă de litera X și de subiectul textului prezentat în auxiliarul editurii Edu.

Max-31 este extraterestrul ce ne va purta în această aventură prin intermediul unei fișe de lucru.

ne jucăm cu figurile geometrice
Figuri geometrice 1

În cele ce urmează voi prezenta conținutul acesteia, dar și câteva idei pe care le-am utilizat în lecția anterioară, cea care a dat startul activităților cu figuri geometrice

Ne reamintim figurile geometrice

În prima lecție ne-am reamintit cele patru figuri geometrice: triunghiul, pătratul, dreptunghiul și cercul. Am folosit ca sprijin planșele create în acest scop. Cu ele am realizat și captarea atenției și anunțarea temei.

Tot aceste planșe au constituit suportul vizual pentru descrierea figurilor geometrice. Astfel, copiii le-au recunoscut, le-au denumit, le-au găsit însușiri comune și diferențe, le-au recunoscut în mediul înconjurător. Le-au construit cu ajutorul bețișoarelor, respectiv al sârmei plușate.

Ne jucăm cu figurile geometrice

Un alt moment al activității a fost acela în care ne-am jucat efectiv cu figurile geometrice.

Fiecare copil a primit o coală A 4 cu cele patru figuri geometrice, de mărimi și culori diferite. Primul pas a fost decuparea pe contur a acestor figuri.
Cum ne jucăm cu figurile geometrice? Spre exemplu, grupându-le după diferite criterii: formă, mărime, culoare. Am introdus chiar și câteva exerciții de adunare, dacă tot am avut materialul concret la îndemână.

În încheierea activității, copiii au creat diferite obiecte folosind ceea ce au decupat și le-au lipit pe o coală de carton.

Ne jucăm cu figurile geometrice într-o aventură extraterestră

Pentru lecția de consolidare, extraterestrul Max-31 are câteva provocări.

ne jucăm cu figurile geometrice
Figuri geometrice 2

Prima dintre ele le prezintă copiilor racheta din figuri geometrice construită de extraterestrul nostru. Sarcinile copiilor constau în colorarea figurilor geometrice de același fel, numărarea acestora, aflarea numărului total de figuri geometrice.

A doua provocare este una de grupare a figurilor geometrice după mărimea acestora. Urmează continuarea unui șir de figuri geometrice, cu identificarea și respectarea regulii de construire a șirului.

A patra provocare aduce în atenția copiilor și alte forme, aceștia trebuind să coloreze doar cele patru figuri geometrice învățate. Încheiem șirul provocărilor cu realizarea unui desen doar din forme geometrice.