Clasa pregătitoare Comunicare în limba română CP

Fișa literei R

Documentul ce poate fi descărcat de la finalul articolului cuprinde fișa literei R în variantă color și alb-negru și o fișă pentru scrierea literei R pe contur punctat. Materialele pot fi utilizate în lecția de predare-învățare a sunetului r, respectiv a literelor de tipar r și R sau în activitățile de consolidare, sistematizare.

Păstrând modelul fișelor precedente, fișa literei R cuprinde patru secțiuni distincte. Fiecare dintre ele poate deveni o fișă de lipit în caietele copiilor. Astfel, exercițiile pot fi folosite de-a lungul a patru lecții de Comunicare în limba română.

Fișa literei R. Prima secțiune

În prima secțiune a fișei, cea din partea stângă sus, copiii vor face cunoștință cu cele două litere de tipar corespunzătoare sunetului r. Tot aici avem imaginea unei rățuște deoarece, în această unitate de învățare, personajul este Riri, rățușca ce poate fi asociată cu cea din povestea ”Rățușca cea urâtă”.

fișa literei R
Fișa literei R

Alte patru rățuște au fost adăugate deoarece,la matematică, învățăm numărul și cifra 5. Astfel, colorarea literelor r și R se va face folosind cinci culori diferite.

A doua secțiune a fișei

Ca de obicei, a doua secțiune a fișei este spațiul rezervat exercițiilor grafice. Aici, copiii vor avea de trasat, pe două rânduri, litera R pornind de la modelul dat.

M-am gândit să introduc aici și un exercițiu de analiză fonetică și de asociere sunetelor cu literele corespunzătoare. Pornind de la cele patru imagini inserate, copiii vor identifica mai întâi cuvintele denumite de acestea și le vor despărți în silabe. Vor identifica sunetul inițial iar pe fișă vor încercui litera corespunzătoare în fiecare caz.

Citim silabe și cuvinte

Chiar dacă cerința nu este scrisă, imaginea cărții sugerează ceea ce urmează să facem cu silabele și cuvintele scrise pe ea. Începem cu pagina din stânga a cărții. Aici avem 6 silabe obținute din combinarea literei r cu literele a, i și u. Silabele obținute sunt scrise atât cu litere mici de tipar, cât și cu litere mari de tipar. Citirea acestor silabe este un exercițiu premergător citirii cuvintelor scrise pe pagina din dreapta a cărții noastre.

Citirea cuvintelor este un exercițiu mai dificil, de aceea am și ales doar câteva cuvinte. Primele trei sunt mai întâi despărțite în silabe tocmai pentru a le ușura copiilor munca, mai ales că deja aceste silabe au fost citite. Următoarele trei sunt scrise cu litere mari de tipar și sunt trei nume de fete. Tot pentru a veni în sprijinul copiilor, silabele cuvintelor au fost marcate cu culori diferite.

Scriem cu litere mari de tipar

Ultima secțiune a fișei ne aduce din nou exerciții de scriere. Primul dintre ele le cere copiilor să citească cuvintele date și apoi să le scrie în casete cu litere mari de tipar. Sunt cuvinte care nu au mai apărut pe fișă până în acest moment.

fișa literei R
Litera R

Am încercat, acum pentru prima dată, introducerea a două propoziții formate din câte trei cuvinte cu intenția de a le scrie cu litere mari de tipar. Este un exercițiu complex care presupune parcurgerea mai multor etape, începând cu citirea fiecărui cuvânt din propoziție. Este o mare provocare, rămâne de văzut în ce măsură copiii sunt pregătiți pentru o astfel de sarcină de lucru.

Fișa literei R. Scrierea literei R pe contur punctat

Ca de obicei, pe lângă fișa descrisă mai sus, la finalul documentului se află fișele pentru scrierea literei R pe contur punctat. Veți găsi aici de patru ori imaginea unei roșii pe care am inserat litera R.

Trasarea literei pe contur punctat este un exercițiu premergător scrierii literei și de mare ajutor pentru copii. Fiecare imagine poate fi decupată și lipită în caietele copiilor.