Săptămâna aceasta vom învăța sunetul ”c” și literele ”c” și ”C”. Punctul de pornire îl constituie textul din auxiliarul editurii Edu, ”Cadoul Corinei”. Și dacă tot vorbim de cadouri, darul pentru copii este fișa literei C.
Fișa de lucru cuprinde șapte exerciții și poate fi descărcată de la finalul articolului. În documentul pus la descărcare fișa literei C se află în variantă color și alb-negru. Ca de fiecare dată, există și o altă fișă pentru exersarea literei C pe contur punctat. Găsim aici de șase ori imaginea unui clopoțel în interiorul căreia au fost scrise literele.
Fișa literei C. Prima secțiune
În partea stângă a fișei, cea pe care am numit-o prima secțiune, se află 3 exerciții.
După ce fac cunoștință cu cele două litere de tipar, prima sarcină a copiilor este aceea de a desena pe imaginea clopoțelului obiecte în a căror denumire se află sunetul ”c.” Pornind de la desenele copiilor se pot realiza exerciții de despărțire a cuvintelor în silabe și de localizare a sunetului ”c”.
De la sunet mergem către litera mare de tipar și vom exersa scrierea acesteia pe cele trei spații existente. Pe primul rând trasarea literei C se realizează pe conturul punctat.
Încheiem această secțiune cu un alt exercițiu de analiză și sinteză fonetică. De data aceasta, cuvintele sunt deja despărțite în silabe, sunetele sunt redate prin cerculețe, sarcina copiilor fiind aceea de a colora doar bulina corespunzătoare sunetului ”c”.
Fișa literei C. A doua secțiune a fișei de lucru
Continuăm seria exercițiilor în partea dreaptă a fișei de lucru. Exercițiul cu numărul 4 este o provocare la citit. Cuvintele propuse sunt monosilabice și ușor de citit de către copii. De aceea, pe lângă citirea acestor cuvinte am introdus și scrierea lor cu litere mari de tipar.
Tot un exercițiu de citire este și următorul. Cuvintele sunt formate din două silabe. După ce le citesc, copiii vor trebui să asocieze fiecare cuvânt cu imaginea corespunzătoare.
Un exercițiu pe care până acum l-am rezolvat doar oral este acela care le cere copiilor să formeze pluralul unor substantive date. L-am îmbrăcat într-o haină jucăușă și l-am transformat și în exercițiu scris.
Ultimul exercițiu ne aduce cuvinte ce urmează a fi ordonate pentru a obține propoziții. Propozițiile propuse au trei, patru sau cinci cuvinte. Ordinea cuvintelor în propoziții va fi marcată prin scrierea numerelor corespunzătoare în casetele date.