Astăzi am vorbit din nou despre prietenie, despre ce presupune această relație, despre valorile și trăirile care stau la baza construirii și menținerii unei relații de prietenie. Am avut ca sprijin povestea a două broscuțe, un ghem de sfoară, paie de plastic, elastic, o fișă de lucru, vremea frumoasă de afară și mult, mult entuziasm.
Am pornit de la povestea ”Două broscuțe” pe care am abordat-o folosind tehnica predicțiilor. Textul poate fi vizualizat aici. L-am folosit ca punct de plecare pentru discuția despre prietenie, așadar poate fi folosit orice text care se pretează temei. Câteva exemple găsiți aici.
Pe lângă faptul că vorbește despre prietenie, din povestea broscuțelor am extras și alte învățături. Totodată, această poveste a fost pretextul lecțiilor următoare la diferite discipline. Un exemplu este lecția despre scrierea corectă a cuvintelor ”sau„ și ”sau”.
Despre prietenie. Tehnica predicțiilor
Am împărțit textul în fragmente astfel încât să poată fi realizate predicțiile:
-primul fragment: ”Într-un iaz trăiau două broscuțe …. până în satul din apropiere.” . Întrebare: Unde credeți că au ajuns?
-al doilea fragment: ”Nu după prea mult timp de mers pe jos,….. acolo le-a atras atenția …” Întrebare: Ce credeți că le-a atras atenția?
-al treilea fragment: ”Acolo le-a atras atenția o oală mare ce se afla pe masă…..Nu voi renunța așa de ușor!” Întrebare: Ce credeți că a făcut Oaki?
-al patrulea fragment: ”Acum sau niciodată, este momentul….. ne-ai salvat pe amândouă!”
Au urmat întrebări și răspunsuri pe marginea conținutului textului și desprinderea mesajului acestuia. De ajutor aici poate fi o listă de proverbe din care copiii să le aleagă pe cele potrivite mesajului.
Rețeaua prieteniei
Pentru această activitate avem nevoie de un ghem de sfoară cu care vom realiza rețeaua prieteniei. Am ieșit în curtea școlii și copiii s-au așezat în cerc. Ghemul a pornit de la un copil care a desfășurat o bucată de sfoară și i-a făcut un nod. A numit apoi un coleg de clasă, a precizat o calitate a acestuia pe care o apreciază și i-a aruncat ghemul având grijă să nu scape nodul din mână. Nodul acesta are și el o semnificație în realizarea rețelei. Arată legăturile care se realizează în interiorul grupului și trăinicia lor. Un nod scăpat din mână poate duce la destrămarea rețelei.
Un alt aspect important și pe care copiii l-au semnalat singuri a fost faptul că pentru a face nodul au avut nevoie de ajutor din partea colegilor. Pe de o parte, pentru că unii nu știau să facă nod și cu această ocazie am avut și o activitate de abilități practice, pe de altă parte, pentru că nu este ușor să faci nodul având o mână ocupată cu ghemul de sfoară. Pasând ghemul de la unul la altul s-a creat rețeaua prieteniei, a cooperării, a întrajutorării în grupul clasei.
Harta prieteniei
Întorși în clasă, am formulat scurte concluzii despre activitatea anterioară. Pornind de la aprecierile pe care le-au emis la adresa colegilor (multe dintre ele fiind vagi, de genul ”Îl apreciez pe….pentru că este un bun prieten” sau legate de aspectul fizic) am nuanțat ideea de ”bun prieten”. În acest scop am folosit primul exercițiu de pe fișa de lucru pe care copiii l-au rezolvat individual. Au ales calitățile unui bun prieten și au notat pe spațiul punctat numele prietenului care se potrivește descrierii.
După ce am stabilit ce înseamnă un bun prieten ne-am imaginat că avem de parcurs un drum la capătul căruia vom găsi o comoară. Harta de pe fișă ne ajută să notăm numele prietenilor pe care îi luăm cu noi și motivul pentru care dorim să ne însoțească. Despre ce comoară este vorba? Despre prietenie și toate lucrurile frumoase pe care le duce ea și pe care le notăm pe monedele de lângă cufărul prieteniei.
Brățara/colierul prieteniei
Ultima activitate este realizarea brățării prieteniei. Avem nevoie de paie de plastic, diferit colorate. Fiecare copil primește un pai și o bucată de sfoară, panglică subțire sau fir gros de lână. Eu am optat pentru elastic subțire pentru că se poate da jos cu ușurință de pe mână. Fiecare copil se va gândi bine la cei mai buni prieteni ai săi și va tăia paiul având grijă să aibă un număr de bucăți corespunzător numărului prietenilor săi. Ținând cont că încheietura mâinii copiilor este destul de subțire, fie vor tăia bucățile mai mici ( cel mult 1 cm), fie vor crea un colier (în acest caz,firul va fi mai lung).
Pentru că fiecare prieten se remarcă prin anumite calități, copiii pot fi încurajați să ceară colegilor bucățele de altă culoare. Facilităm astfel comunicarea între copii și aplicarea regulilor de vorbire politicoasă. Brățările / colierele vor fi astfel legate încât nodul să poată fi desfăcut atunci când copilul dorește să scoată sau să adauge o bucată de pai.
Fiecare bucățică de pai ne va reaminti în momentele de bucurie sau de tristețe că nu suntem singuri, că există persoane pe care ne putem baza și că oricând este loc pentru un nou prieten. Alte materiale pe tema prieteniei găsiți aici.