Clasa a doua Comunicare în limba română clasa a doua

Descrierea unui obiect. Jucăria mea preferată

Într-un articol precedent am prezentat câteva idei și materiale pentru descrierea orală sau scrisă a unui fenomen al naturii. În cele ce urmează avem exemple de activități pentru descrierea unui obiect.

Descrierea unui obiect. Comunicare orală prin joc

Pentru descrierea unui obiect se pot organiza diverse jocuri prin care copiii sunt puși în situația de a prezenta însușirile unor obiecte sau de a le identifica pornind de la însușirile precizate. Consider că primul pas în exersarea descrierii unui obiect este stabilirea categoriilor de însușiri care vor sta la baza descrierii și care vor fi puncte de sprijin pentru copii.

Se poate porni de la o ghicitoare în care obiectul ce urmează a fi descoperit de către elevi este descris folosind diverse însușiri ale acestuia. Am ales o ghicitoare despre creion: ”Drept, înalt și subțirel,/Cu veșmânt de lemn pe el,/ Are limba de cărbune, / Pe hârtie multe spune”. După cum se observă în câteva cuvinte avem însușiri despre  aspectul, dimensiunea, materialul din care este confecționat obiectul, utilitatea acestuia, părți componente.

Exemple de jocuri didactice

Jocul culorilor

Pentru acest joc avem nevoie de cartonașe diferit colorate. Învățătorul ridică un cartonaș și îl întoarce cu fața colorată spre clasă. Elevii recunosc culoarea, după care li se va cere să identifice obiecte care au culoarea respectivă formulând propoziții corecte și complete. La o întrebare pot răspunde mai mulți copii. Preluând ideea prezentată în manual, în formularea propozițiilor, fiecărei culori i se poate asocia o piatră prețioasă. Exemplu: Fularul meu este roșu ca rubinul.

Recunoaște obiectul descris de mine!

Câțiva copii primesc cartonașe pe care sunt desenate diferite obiecte. Fără a arăta cartonasele colegilor, pe rând, copiii fac o scurtă descriere a obiectului, iar ceilalți trebuie să ghicească obiectul descris.

Ghicește ce este!

Un copil iese din clasă. Ceilalți stabilesc de comun acord un obiect aflat la vedere în clasă , pe care colegul lor trebuie să îl ghicească. Acesta are dreptul să formuleze cel mult cinci  întrebări despre obiect, întrebări la care ceilalți pot răspunde doar cu ”da” sau ”nu”. Exemplu: E roșu?, Folosește la scris? E greu? E din lemn? etc. Dacă va ghici obiectul, va primi o recompensă prestabilită. În caz contrar, poate primi o pedeapsă amuzantă.

Omida însușirilor

Descrierea unui obiect
Descrierea unui obiect

Jocul ales de mine pentru această activitate a fost ”Omida însușirilor”. Obiectul descrierii noastre a fost jucăria preferată, jucărie pe care copiii au adus-o la școală. Am decupat din hârtie colorată un cerc pentru capul omizii, iar pentru corpul ei un număr de cercuri egal cu cel al copiilor din clasă. Am construit omida la tablă și i-am invitat pe copii să prezinte clasei jucăria preferată. Pe rând, fiecare copil a spus o însușire potrivită jucăriei sale. Însușirile au fost scrise pe cerculețele omizii, în ordinea în care au fost rostite de copii. Regula jocului este ca însușirile să nu se repete.

Pasul al doilea al jocului a fost gruparea însușirilor pe categorii. Observând însușirile spuse de copii, am format cinci grupe de însușiri. Este vorba despre cele care denumesc culori, dimensiuni, formă, aspect, materialul din care sunt făcute obiectele. Astfel, am format 5 omizi noi, ceea ce înseamnă că e nevoie de încă patru cercuri pentru capul acestora.

Jocul se poate desfășura și într-o altă variantă. Se pun într-o cutie mai multe obiecte. Pentru fiecare obiect se construiește o omidă. Un copil scoate un obiect și spune o însușire potrivită acestuia. Ceilalți continuă până se epuizează toate răspunsurile posibile. Categoriile de însușiri pot fi date la începutul jocului, ca puncte de sprijin, sau pot fi stabilite la final, în funcție de răspunsurile oferite de copii.

Jocurile prezentate mai sus pot fi folosite și la clasele a III-a sau a IV-a în lecțiile dedicate adjectivului.

Descrierea unui obiect. Comunicare scrisă pe bază de întrebări

Am continuat activitatea de prezentare a jucăriei preferate cu descrierea acesteia în scris. Ca și în cazul fenomenelor naturii am ales un organizator grafic pe care am scris cele cinci întrebări de sprijin.

Fiecare întrebare a fost scrisă separat pe una din formele imaginii date, cu spațiu pentru scris. La final, pe baza răspunsurilor date, copiii au creat, pe caiet, un text despre jucăria preferată. Fișa poate fi lipită în caietele copiilor după ce aceasta a fost decupată după preferințele copiilor.

Fie sunt păstrate și pliate cele cinci forme asemenea evantaiului, fie se decupează individual și se lipesc în partea de sus, una deasupra celeilalte. Pentru cei care doresc să folosească materialul, dar doresc să schimbe obiectul descrierii, am postat fișa în format editabil (word).