La finalul unui an școlar destul de greu, ne-am gândit să strângem câteva amintiri din clasa pregătitoare într-o cărticică realizată de fiecare copil în parte.
Cartea va avea șase pagini. În fiecare zi vom completa câte o pagină. Până la vacanță să reușim să finalizăm cartea și, bineînțeles, copertele. După imprimare, vom decupa cele două fișe aflate pe o pagină a documentului.
Amintirile sunt multe, în cele șase pagini ne vom concentra atenția asupra câtorva momente, aspecte, evenimente ale acestui an școlar.
Voi descrie în continuare conținutul fiecărei pagini. Materialul poate fi descărcat accesând link-ul de la finalul articolului. În documentul pus la descărcare veți găsi fișele atât în variantă color, cât și în variantă alb-negru.
Aminitiri din clasa pregătitoare. Cine sunt eu?
Cartea debutează cu câteva informații despre propria persoană. Acum, la final de clasă pregătitoare, cu toții știm și putem să ne scriem numele, vârsta și clasa. La cea din urmă noi vom scrie că suntem în clasa steluțelor. Se poate scrie și clasa pregătitoare. Ținând cont că suntem deja la sfârșitul acesteia, am ales să notăm simbolul clasei ce se va perpetua și în anii următori.

Bineînțeles că vom completa aceste informații cu un autoportret pe care copiii îl vor realiza în spațiul special creat.
Ce am învățat în acest an școlar?
Nu puteam să nu aduc în discuție și ceea ce am învățat în acest an școlar pentru că, în ciuda condițiilor, copiii chiar au învățat foarte multe lucruri. Fie că vorbim de cunoștințe, fie că vorbim de deprinderi, achizițiile lor sunt importante pentru ceea ce va urma de-acum încolo.
Spațiul mi-a permis să introduc doar patru casete pentru a nota ceea ce au învățat/ au învățat să facă în clasa pregătitoare. În casetele mai înguste vor nota cu cuvinte ceea ce au învățat, iar în cele mai mari vor exemplifica prin desen.

Spre exemplu, putem scrie „LITERE”, „NUMERE”, iar în casetele de dedesubt vor scrie câteva litere mari de tipar, respectiv numere. De asemenea, pot nota acțiuni pe care au învățat să le facă: să desenez, să decupez, să pictez, să scriu etc. Apoi, caseta de desenat poate fi completată cu simboluri ale acestor acțiuni (creioane, cărți, acuarele etc.).
Dacă ne dorim sau este nevoie ca lista lucrurilor învățate să fie mai lungă, le putem oferi copiilor două pagini pentru completare.
Amintiri din clasa pregătitoare. Eu și colegii mei
Chiar dacă o parte din activitatea școlară s-a desfășurat anul acesta în online, copiii au reușit să lege prietenii cu colegii din clasă. Astfel, a treia pagina a cărții este dedicată prieteniilor formate la școală. În prima caseta, fiecare copil va scrie numele colegilor cu care s-a împrietenit. Caseta următoare se va transforma într-un tablou în care copilul se va desena pe el și pe prietenii săi din clasă.

Următoarele două pagini îi invită pe copii să exprime prin desen felul în care s-au simțit la școală în acest an școlar și momentul/evenimentul pe care l-au păstrat în amintire.
Pe cercul de la pagina 4 vor reprezenta prin desen o emoție legată de școală, obținând astfel un mare emoticon. Pagina 5 va fi completată tot cu un desen.
La final…
Pe ultima pagină a cărții va fi amprentată palma copilului sau se va realiza un contur al acesteia.
Cartea este gata în momentul în care i-am atașat două coperte din carton. Foile și copertele vor fi perforate și prinse cu o panglică sau cu un șnur. Prima copertă va fi decorată de copii așa cum vor dori.
Cartea poate însoți celelalte surprize pregătite pentru finalul de an școlar sau poate fi păstrată și oferită copiilor la sfârșitul clasei a IV-a împreună cu fișa completată în prima zi de școală.