
Fișa de lucru ”La cumpărături” poate fi utilizată în cadrul unei lecții de recapitulare a numerelor naturale învățate, respectiv adunarea și scăderea numerelor naturale de la 0 la 31.
Tema cumpărăturilor nu este aleasă la întâmplare, ci am dorit să îi pun pe copii în situații concrete, practice, din viața reală, altfel spus să aducem matematica în viața de zi cu zi.
Lecția se poate desfășura sub forma unui joc didactic având ca punct de pornire o provocare adresată copiilor: ”Adesea mergeți la cumpărături cu părinții voștri. Pe lângă faptul că trebuie să știm ce cumpărăm, cum alegem produsele, trebuie să fim în stare să citim prețurile, să cunoaștem bancnotele, să calculăm suma pe care o avem de plătit și restul pe care trebuie să îl primim. Dacă aveți o sumă de bani, reușiți să vă gestionați banii astfel încât să cumpărați ceea ce aveți nevoie? Vă propun să pornim într-o aventură ce se va desfășura de luni până sâmbătă.”
Cu această ocazie ne reamintim, pe lângă adunarea și scăderea numerelor naturale de la 0 la 31, cele învățate la lecția despre bani (bancnotele de 1 leu, 5 lei, 10 lei) și zilele săptămânii.
Fișă de lucru ”La cumpărături”- Adunarea și scăderea numerelor naturale de la 0 la 31
Fișa de lucru cuprinde mai multe exerciții structurate astfel încât să cuprindă o activitate pentru fiecare zi a săptămânii. Din acest motiv, jocul se poate desfășura pe parcursul unei săptămâni , într-un moment al zilei sau al lecției de matematică.
Prima zi a săptămânii începe cu un exercițiu de determinare a sumei de bani pe care fiecare copil o are în pușculiță, de recunoaștere a bancnotelor și a posibilităților de combinare a acestora pentru a obține suma stabilită.
Marți vom merge la librărie. Aici trebuie să calculăm cât avem de plătit și restul primit prin exerciții de adunare și scădere.
Ziua de miercuri începe cu un calcul al sumei rămase în pușculiță și continuă cu o vizită la cofetărie. Elevii află cât costă consumația pentru două persoane. De asemenea, trebuie să reprezinte prin desen bancnotele pe care le pot folosi pentru a plăti.
Pentru că învățăm că banii se cheltuie chibzuit, joi nu mergem la cumpărături. Așadar, a sosit momentul să vedem câți bani mai avem și dacă ne permitem să continuăm aventura.
Se pare că da, ceea ce înseamnă că vineri mergem la magazin. Nu cu toți banii din pușculiță, ci cu o anumită sumă care nu trebuie cheltuită în întregime. Pornind de la această cerință, copiii trebuie să aleagă acele produse ale căror prețuri nu depășesc suma de cheltuit. Rezolvând corect sarcina de lucru, este posibilă o activitate de weekend , la cinema. Copiii sunt puși din nou în situația de a calcula.
Aventura se încheie aici, cu felicitări pentru corectitudinea răspunsurilor, pentru felul în care au demonstrat că știu și pot să se descurce în astfel de situații.
Dacă v-a plăcut ideea, fișa de lucru poate fi descărcată în format word: