Am adunat aici materialele pe care le-am folosit sau urmează să le folosesc pentru adunarea cu trecere peste ordin în concentrul 0-20. S-au strâns câteva fișe ce pot fi descărcate din documentul de la finalul articolului.
Adunarea cu trecere peste în ordin în concentrul 0-20 a fost exersată și în clasa pregătitoare. E drept că am apelat doar la numărare, iar exerciții propuse erau adunări cu 1-5 unități.
Anul acesta am făcut pasul următor, iar adunările noastre sunt cu 1-9 unități. De asemenea, am învățat să completăm zecea și apoi să adăugăm unitățile rămase.
În cele ce urmează vă voi prezenta aceste materiale, în ordinea utilizării lor la clasă.
Ne reamintim!
În prima lecție ne-am reamintit compunerea/descompunerea lui 10 și a numerelor de la 11 la 19 (pentru acestea ne referim la zeci și unități). Am considerat că este foarte important ca elevii să stăpânească foarte bine aceste operații. Ne-am jucat câteva joculețe cu adunări al căror rezultat este 10: ”Spune repede rezultatul!”, „Alege doar adunările al cără rezultat este 10! ”Eu spun un număr, tu completează cu alt număr pentru a obține 10” etc. La fel am procedat și pentru numerele de la 11 la 19.
De asemenea, am utilizat fișa de lucru numită „Ne reamintim!”. Am transpus aici toate exercițiile pe care le-am efectuat pe parcursul jocurilor amintite mai sus. Fișa are trei exerciții. La primul copiii vor scrie toate posibilitățile de descompunere a numărului 10. La al doilea vor găsi, în fiecare pereche, numărul care adunat cu cel dat conduce către obținerea rezultatului 10. La ultimul exercițiu copiii vor descompunere numerele de la 11 la 19 în zeci și unități.
Învățăm adunarea cu trecere peste ordin în concentrul 0-20
În următoarea lecție am folosit fișa de lucru „Învățăm!”. A sosit momentul să aplicăm tot ceea ce am exersat cu o oră înainte.
În prima fază am utilizat bețișoarele pentru a efectua adunări în care termenii sunt numerele până la 10, dar rezultatul este mai mare ca 10. Inițial, prin numărare, apoi prin completarea zecii. Copiii au înțeles repede algoritmul de calcul, așa că am trecut la exersare pe baza reprezentărilor grafice.
Așadar, am început să lucrăm pe fișa de lucru. Primul exercițiu de aici e rezolvat ca model și am oferit toate explicațiile cu ajutorul acestuia. Pe celelalte le-am rezolvat în mod similar.
Am colorat bulinele corespunzătoare primului termen cu o culoare. Pe al doilea termen l-am descompus de fiecare dată în așa fel încât mai întâi să completeze zecea. Cu ajutorul desenului, copiii au observat cu ușurință care este acest număr. Au colorat bulinele pentru completarea primei zeci, dar și bulinele rămase prin descompunerea celui de-al doilea termen.
În partea dreaptă a desenului am realizat descompunerea termenului doi și toate etapele în efectuarea operației date.
O fișă asemănătoare au primit ca temă, de aceea următoarea fișă din document este asemănătoare cu precedenta ei.
Exersăm!
Urmează să exersăm adunarea cu trecere peste ordin în concentrul 0-20 pe cât posibil fără sprijin în obiecte (…sau degete). Fișa de lucru conține cinci sarcini de lucru. Începem cu câteva exerciții de adunare unde vom relua oral tot algoritmul de calcul. Tot adunări avem și la exercițiul 2, dar aici am introdus puțin vocabular matematic („mărește…cu…”).
Exercițiul 3 aduce adunări cu trei termeni ca să nu uităm acest tip de exercițiu. Cam același lucru se întâmplă și cu exercițiul 4 unde avem de aflat suma unor numere date. Încheiem fișa cu o problemă cu două aflări, o problemă în care am inclus cele două situații exersate la sarcinile 2 și 4.
Suntem mai buni!
Încheiem lecțiile dedicate acestei teme cu ultima fișă care are același grad de dificultate ca precedenta. Suntem mai buni pentru că rezolvăm mai repede și mai corect, nu neapărat mai dificil. În mare parte, sarcinile de lucru sunt asemănătoare cu cele de pe fișa anterioară. Diferă ușor formularea cerințelor.
Cred că vom fi pregătiți să abordăm în lecțiile următoare scăderea în concentrul 0-20.