Numărul zilei (0-10000)

Numărul zilei (0-10000) este un document care conține șase fișe pentru activitatea matematică numită ”numărul zilei”. Mai multe detalii despre aceasta găsiți în articol. Pe fiecare fișă va fi scris, la alegerea învățătorului sau a copiilor, un număr, de preferat cu o semnificație aparte, ce va deveni numărul zilei. Pentru că suntem în clasa a…

Formarea, scrierea și citirea numerelor naturale de la 0 la 10000

Timp de două săptămâni vom învăța despre numerele naturale în concentrul 0-10000. Prima lecție – formarea, scrierea și citirea numerelor naturale de la 0 la 10000 – îl are ca invitat special pe Aricel, unul dintre personajele textului  ”Marea întrecere”, text pe care îl vom studia la limba și literatura română. Cu ajutorul său vom…

Numerele naturale până la 10000

Documentul conține un set de fișe pentru numerele naturale până la 10000. Este vorba despre câteva materiale care pot fi folosite în predarea, respectiv consolidarea sau evaluarea competențelor de formare, scriere, citire a numerelor în concentrul 0-10000. Pentru însușirea noilor cunoștințe poate fi utilizată prima fișă din document. Aici, copiii se familiarizează cu noțiuni precum…

Adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 0-1000

Prima zi a săptămânii…prima oră…Prea somnoroși? Cu gândul la weekend? Nicio problemă! Gașca Zurli ne pune în mișcare cu cântecul său, ”Pirații”. Nu l-am ales întâmplător. Pentru lecțiile de recapitulare a cunoștințelor din clasa a II-a, atât la limba și literatura română, cât și la matematică am conceput două jocuri având ca pretext pirații și…

Pirați în căutarea comorii

Prezentarea powerpoint Pirați în căutarea comorii este suportul unei lecții de recapitulare a cunoștințelor dobândite în clasa a doua. Subiectul acesteia este ”Adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 0-1000”. Pe parcursul celor zece slide-uri copiii vor fi provocați să rezolve sarcini de lucru corespunzătoare competențelor specifice prevăzute în programa clasei a II-a. Totul este…

Recapitularea numerelor naturale de la 0 la 1000

Ce ar putea fi mai potrivit în săptămâna recapitulărilor din clasa anterioară decât un joc antrenant, pe placul copiilor? Prin urmare, pentru recapitularea numerelor naturale de la 0 la 1000 am conceput materialele pentru cunoscutul joc ”Eu am…Cine are….?”. Este un joc la care participă toți copiii, un joc care poate fi aplicat la diferite…

Planșe pentru cifrele romane

Arhiva conține un set de șase planșe pentru cifrele romane. Ele pot fi utilizate la clasa a III-a și a IV-a pentru facilitarea procesului de înțelegere a formării, citirii și scrierii numerelor cu cifrele romane. Planșele 1, 2 și 3 sunt concepute pentru clasa a III-a și prezintă, conform programei școlare, cifrele I, V și…

Fișe pentru numărul zilei

Documentul conține câteva modele de fișe pentru numărul zilei. Ele au fost concepute ținând cont de cerințele programei de matematică și explorarea mediului, clasa a II-a. Fiind în format editabil, fișa poate fi modificată în funcție de obiectivele urmărite sau de clasa la care este aplicată. De asemenea, imaginile cu animale pot fi înlocuite cu…

Adunarea și scăderea numerelor naturale cu trecere peste ordinul unităților

Pentru adunarea și scăderea numerelor naturale cu trecere peste ordinul unităților am folosit pe parcursul lecțiilor câteva fișe de lucru. Acestea pot fi descărcate din documentul de la finalul articolului. După cum se observă din descrierea de mai jos, în conceperea lor am ținut cont de temele abordate la comunicare în limba română. Cu toate…

Fișe pentru adunarea și scăderea numerelor până la 1000

Documentul conține trei fișe pentru adunarea și scăderea numerelor până la 1000. Este vorba despre adunarea și scăderea cu trecere peste ordinul unităților. Prima fișă, ”Calculăm și ne jucăm!” poate fi aplicată sub forma unui concurs. Următoarele două fișe continuă tema lecțiilor de comunicare în limba română – ”Degețica” după Hans Christian Andersen. Fișele conțin…

Magia electricității și adunarea și scăderea fără trecere peste ordin

Documentul conține trei fișe de lucru pentru lecții având ca temă magia electricității și adunarea și scăderea fără trecere peste ordin. În funcție de conținutul lor, fișele pot fi folosite pentru predare cunoștințelor despre electricitate și/sau pentru consolidarea operațiilor de adunare și scădere a numerelor până la 1000. Imaginile folosite au legătură cu electricitatea, iar…

Adunarea și scăderea numerelor naturale (0-1000) fără trecere peste ordin. Despre electricitate

Adunarea și scăderea numerelor naturale (0-1000) fără trecere peste ordin și câteva noțiuni despre electricitate fac obiectul lecțiilor noastre la matematică și explorarea mediului în această perioadă. Prin urmare, materialele pe care le-am pregătit abordează cele două teme prin sarcini de lucru care pot fi rezolvate în lecții de predare sau de consolidare a cunoștințelor…

Materiale pentru rotunjirea numerelor până la 1000

Arhiva conține două materiale pentru rotunjirea numerelor până la 1000. Imaginea din arhivă poate folosi în momentul predării ca suport pentru înțelegerea modului în care se realizează aproximarea numerelor naturale. Poate fi afișată la videoproiector și/sau imprimată pentru fiecare copil. Al doilea material este o fișă de lucru pentru fixarea cunoștințelor. Conține câteva exerciții cu…

Fișă de lucru pentru compararea și ordonarea numerelor de la 0 la 1000

Documentul pdf conține o fișă de lucru pentru compararea și ordonarea numerelor de la 0 la 1000. Fișa de lucru însoțește jocul didactic descris în articol. Ea a fost utilizată în predarea-învățarea noțiunilor referitoare la compararea și ordonarea numerelor de la 0 la 1000. Compararea numerelor se face pe perechi de norișori. Numerele fiecărei perechi…

error: Content is protected !!