Dictare și transcriere. Punctuația

Documentul conține zece texte care pot fi folosite pentru consolidarea semnelor de punctuație la clasa a II-a. Sunt create pentru dictare și transcriere. Textele sunt scurte, accesibile și respectă programa școlară. Fiind în format editabil, pot fi aduse modificări în funcție de contextul în care este utilizat textul. Câteva idei pentru întrebuințarea acestora găsiți în…

Organizator grafic pentru povestire orală sau scrisă

Iată un organizator grafic pentru povestirea orală sau scrisă a unui text, a unor întâmplări trăite sau observate. Arhiva conține acest organizator în două variante. În documentul pdf veți găsi o imagine cu aplicațiile create special pentru al doilea capitol  al textului ”Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum. Imaginea este însoțită de punctele de sprijin…

Activități practice cu figuri geometrice

Documentul conține câteva materiale pentru desfășurarea unor activități practice cu figuri geometrice. Primul este pătratul Tangram la dimensiune mare pentru exemplificare și prezentarea etapelor de lucru și la dimensiune mică pentru copii. Cel din urmă se încadrează pe o pagină A4. De asemenea, există și imaginile a ceea ce urmează să se obțină în urma…

Materiale pentru o lecție despre zonele polare

Arhiva conține câteva materiale pentru o lecție despre zonele polare, materiale ce pot fi utilizate în diverse momente ale lecției. Documentul pdf intitulat ”Am învățat și rebus” conține două fișe de lucru. Prima, ”Am învățat” se folosește în ultima etapă a metodei ”Știu/Vreau să știu/Am învățat” pentru sintetizarea informațiilor. Pe o pagină sunt patru exemplare,…

Calendarul sărbătorilor publice, naționale și internaționale

Documentul conține calendarul sărbătorilor publice, naționale și internaționale, oficiale, dar și mai puțin cunoscute. De fapt, este o selecție a acestora, o listă a celor care pot fi pretextul unor activități la școală. Calendarul este conceput în format editabil tocmai pentru a putea fi modificat. El poate fi imprimat și afișat în clasă. Calendarul poate…

Melodii pentru copii Vol. 2 – descarcă mp3

Melodii pentru copii Vol. 2. Arhivă care conține melodiile in format mp3. Melodii instrumentale, de dans, pe care le oferim cu ocazia Noului An 2018. La mulți ani! Pentru a asculta aceste melodii online, intrați aici. Detalii arhivă – Melodii pentru copii Vol. 2 Tip fișier: arhivă zip care conține cinci fișiere audio mp3 (Zâmbet…

Activități pentru întâmpinarea noului an

Documentul conține materialele necesare pentru desfășurarea unor activități pentru întâmpinarea noului an. Este vorba despre câteva fișe care pot fi imprimate și completate de copii în această perioadă împreună cu familia sau, în clasă, după vacanța de iarnă. Fișele de lucru se împart în trei categorii. Prima se referă doar la anul 2018 și cuprinde…

Metoda pălăriilor gânditoare și metoda cadranelor. Aplicații

Documentul conține câteva materiale pentru aplicarea a două metode cunoscute de dezvoltare a gândirii critice la comunicare în limba română. Este vorba despre metoda pălăriilor gânditoare și metoda cadranelor cu aplicații pe textul-suport ”Iarna pe uliță” de George Coșbuc (primele trei strofe). Pentru prima metodă veși găși șase fișe de dimensiune mică, câte una pentru…

Imagini de iarnă cu diferite liniaturi

Arhiva conține imagini de iarnă cu diferite liniaturi. Pe imaginea unui glob, a unei cizme, a unui brad, a unui clopoțel etc am inserat spațiu descris tip 1, tip 2, dictando sau reșea cu pătrățele. Imaginile pot fi folosite pentru a scrie litere, numere, mesaje scurte. Pentru a obține dimensiunea dorită pentru spațiul de scris…

Fișe de lucru pentru înmulțirea cu 7, 8 și 9

Documentul conține un set de fișe de lucru pentru înmulțirea cu 7, 8 și 9. Sunt două fișe pentru însușirea terminologiei matematice specifice înmulțirii, una pentru înmulțirea cu 7, altă pentru înmulțirea cu 8 și cu 9. Cuvintele și expresiile matematice specifice înmulțirii sunt scrise pe imagini (fulg de nea, mănuși). Alte patru fișe cuprind…

Modele de diplome de la Moș Crăciun

Arhiva conține 10 modele de diplome de la Moș Crăciun. Fiecare diplomă conține imagini color și un mesaj pe care Moș Crăciun îl adresează copiilor atunci când le aduce cadoul. Pe diplome veți găsi două mesaje formulate diferit, dar ideea este aceeași. Moș Crăciun îi felicită pe copii pentru comportamentul lor de peste an și…

Fișe de lucru pentru textul Crăiasa Zăpezii după Hans Christian Andersen

Arhiva conține fișe de lucru pentru textul Crăiasa Zăpezii după Hans Christian Andersen în două documente pdf. Una dintre ele este un rebus pe care l-am folosit după citirea textului pentru verificarea citirii conștiente și a înțelegerii textului. În acest scop am introdus informații de detaliu. Cealaltă fișă conține nouă exerciții cu sarcini de lucru…

Fișe pentru înmulțirea cu 4 și cu 6

Documentul conține trei fișe pentru înmulțirea cu 4 și cu 6. Ele au fost folosite în lecții separate, alături de jocurile didactice descrise în articol. Prima fișă este pentru terminologia specifică înmulțirii cu 4, pe imaginea unei ghete. Următoarele două fișe sunt pentru înmulțirea cu 6, pe imagini cu brăduți. Pe una dintre ele sunt…

Colinde – audio instrumental

Colinde – audio instrumenta. Pe această pagină veți găsi un set de șase dintre cele mai cunoscute colinde, doar instrumental, fără voce (așa-numitele negative). Acestea pot fi folosite în cadrul unor serbări de Crăciun ca fundal pentru corul copiilor. Detalii arhivă – colinde audio-instrumental Tip fișier: arhivă zip care conține șase fișiere audio mp3 (Domn,…