Matematică pentru clasa a treia

Roata înmulțirilor


Sunt convinsă că jocul Twister este cunoscut tuturor sau cel puțin celor care au copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Este un joc ce îmbină mișcarea cu distracția. Dar v-ați gândit că ar putea fi aplicat cu succes și la școală și nu doar în orele de Joc și mișcare? Iată cum l-am transformat într-un joc la matematică, joc pe care l-am numit ”Roata înmulțirilor”.

Roata înmulțirilor. Regulile jocului și materialele necesare

Jocul conține o roată (ruletă) și un covoraș. Pentru ora de matematică am folosit doar ruleta. Aceasta este împărțită în patru sectoare pe care sunt reprezentate mișcările ce urmează a fi făcute pe covoraș. De aceea, cele patru sectoare corespund celor două mâini, respectiv picioarelor. Pe fiecare sector se află patru buline colorate: una galbenă, una roșie, una albastră și una verde și încă două buline violet care au rolul de a complica mișcările.

Așa cum am spus, am adaptat jocul unei lecții de matematică, subiectul fiind consolidarea înmulțirii unui număr format din două sau trei cifre cu un număr de o cifră.

Cum am folosit roata din dotarea jocului

Roata înmulțirilor
Roata înmulțirilor

Fiecărui sector i-am atribuit un număr, reprezentând ale doilea factor al înmulțirii. Pentru sectorul marcat cu mâna stângă am ales factorul 6, pentru cel cu mână dreaptă factorul a fost 7, iar pentru picioare am optat pentru numerele 8 și 9.
Pentru bulinele galbene, roșii, verzi și albastre am ales câte un număr format din două sau din trei cifre. Spre exemplu, bulinei galbene i-a revenit numărul 618. Indiferent de sectorul în care se află bulina galbenă, ea are de fiecare dată aceeași valoare. Acest lucru înseamnă că numărul va fi înmulțit cu 6 dacă acul ruletei se oprește pe bulina galbenă din sectorul mâinii stângi, cu 7 în sectorul mâinii drepte și tot așa.

Bulinele violet nu au primit numere. Pe acestea le-am folosit pentru a da jocului o notă de amuzament. Una dintre buline este marcată cu T (de la Twister) și sarcina a fost de pune pe o melodie cunoscută sau inventată, în funcție de cadranul în care s-a oprit acul, tabla înmulțirii cu 6, cu 7 cu 8 sau cu 9. Cercul violet cu nor pe el le-a cerut copiilor să spună tabla înmulțirii exprimând o anumită emoție. Nici nu vă imaginați cum sună tabla înmulțirii spusă cu entuziasm, cu mare tristețe sau cu furie…

Roata înmulțirilor. Desfășurarea jocului

Pentru că m-am gândit că voi folosi jocul și cu alte ocazii, nu am scris numerele pe bulinele jocului. Am scris la tablă codul culorilor și ce semnifică fiecare mână sau picior.
De asemenea, fiecare copil a primit o fișă de lucru pentru rezolvarea exercițiilor. Ea nu este absolut necesară, dar am creat-o intenționat sub forma unui tabel cu scopul de a mai exersa localizarea numerelor într-un tabel și de a aduce în discuție noțiunile învățate anterior despre linii și coloane.

Așadar, un copil vine în fața clasei și rotește acul. Dacă acesta se oprește pe una dintre bulinele colorate, efectuează la tablă înmulțirea în scris, iar ceilalți copii în tabel pentru că spațiul de scris permite acest lucru. Dacă are „noroc” să nimerească pe una dintre bulinele violet, spre deliciul tuturor, matematica devine melodioasă sau emoționată și cu siguranță amuzantă. În cazul în care există mai multe rulete, jocul se poate desfășura în grupuri mici.

Documentul de la finalul articolului conține fișa pe care am descris-o mai sus (tabelul cu factori), dar și sub forma unei rulete. În această variantă, pe un semicerc este scris numărul, pe cel gol se va scrie rezultatul. Calculele se pot face pe spațiul liber din interiorul ruletei.

Aplicație online

Ideea jocului ”Roata înmulțirilor” a pornit de la aplicația pe care am descoperit-o pe site-ul Super Teacher Tools și care se numește Online Spinner. Am folosit-o și pe aceasta la Limba și literatura română. Este foarte, foarte simplu de utilizat. Am introdus într-o listă cuvintele dorite (s-a,/s-a, sau/s-au, i-a/ia etc.) și acestea au apărut pe roată. La un click, roata se pune în mișcare și, la oprire, acul va indica unul dintre cuvintele introduse. Sarcina de lucru a fost alcătuirea unei propoziții cu acel cuvânt. Pentru acest joc este necesară conexiunea la internet. Tot pe acest site găsiți și alte aplicații, inclusiv pentru cronometrarea timpului de lucru sau pentru formarea echipelor.


Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: