Managementul clasei Planșe

Regulile clasei

Share on FacebookShare on Google+Pin on PinterestAbonați-vă la RSS

Vă prezint în acest articol câteva planșe cu regulile clasei. Sunt regulile clasei noastre apărute în urma discuțiilor, a exprimării părerilor personale, a negocierii, dar cred că sunt general valabile și pot fi utilizate la orice nivel de clasă. Sunt enunțuri simple, scurte, pe înțelesul copiilor, formulate pozitiv astfel încât să nu fie percepute ca interdicții ci ca sfaturi, îndemnuri, recomandări.

Încă de la clasa pregătitoare am introdus conceptul de ”regulă”,  regulă care trebuie acceptată și respectată de toți membrii colectivului, mai ales când acesta este numeros.  A fost un moment în care le-am propus să spună cu voce tare ce cred ei că nu este în regulă în colectiv, ce îi deranjează în timpul orelor sau în pauză, ce și-ar dori să se întâmple.

Regulile clasei – afiș

Deși exprimările au fost diferite, opiniile s-au concentrat în jurul a cinci – șase idei de bază care s-au transformat în regulile clasei:

  1. Vorbim pe un ton potrivit! – Copiii au tendința de vorbi foarte tare și pe unii chiar îi deranjează extrem de mult acest lucru.
  2. Ne ascultăm unii pe alții! – Vorbim nu doar tare, dar nu avem răbdare să ne ascultăm reciproc. Cu această ocazie am abordat și regulile comunicării orale.
  3. Suntem politicoși! – Respectul față de ceilalți, în vorbe și în comportament.
  4. Suntem prietenoși! – Învățăm să fim amabili, grijulii, empatici.
  5. Suntem ordonați! – Aici ne referim la tot ce înseamnă ordine, curățenie, grijă față de lucrurile personale, ale colegilor, obiectele din clasă, din școală.
  6. Suntem atenți! – Atenți la lecții și nu îi deranjăm pe colegi, atenți în pauze, atenți la ceea ce se întâmplă în jur, atenți la nevoile celor din jurul nostru.

Regulile sunt enunțate pe afișul de mai jos. La clasa a II-a copiii știu să citească și am renunțat la imagini care să însoțească textul. Afișul are dimensiunea A3 și poate fi descărcat alături de celelalte planșe dina arhiva de la finalul articolului.

Regulile clasei - afiș
Regulile clasei

Regulile clasei – planșe

Am inserat aceste reguli și pe  imagini  cu un gărduleț deoarece vor  fi afișate împreună cu ”cuvintele magice” scrise pe flori și pe picături de apă. Pentru că țelul este să devenim o echipă în sensul adevărat al cuvântului, în centrul florii de pe gard voi lipi câte o literă din cuvântul ”echipă” (motto-ul clasei este cel al ștrumfilor – ”Împreună suntem mai puternici!”).

Imaginile de mai jos sunt pentru exemplificare, în arhiva de mai jos sunt toate regulile clasei și afișul.

Share on FacebookShare on Google+Pin on PinterestAbonați-vă la RSS

Articole similare

1 Comment

  1. Doamna Laura Piros, felicitări pentru materiale. Îndrăzesc să vă întreb dacă aveți planșele cu regulile clasei în format word. Aș avea nevoie de imaginea suport pe care să pot scrie mesaje. Mulțumesc!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *