Clasa a doua Comunicare în limba română clasa a doua

Povestirea unor întâmplări trăite sau observate

Share on FacebookPin on PinterestShare on Google+Abonați-vă la RSS

După ce am făcut cunoștință cu Apolodor și, citind primul capitol al cărții, am aflat că era un pinguin talentat, voios și zâmbitor. Începând cu al doilea capitol starea acestuia se schimbă, veselia transformându-se în tristețe. Materialul pregătit pentru primul capitol poate fi descărcat de aici. În cele ce urmează avem câteva materiale pentru povestirea unor întâmplări trăite sau observate.

Povestirea unor întâmplări trăite sau observate
Povestirea unor întâmplări trăite sau observate

Citind versurile, aflăm motivul, reacțiile personajului și ale celor din jurul său. Am creat o fișă sau, mai bine zis, un organizator grafic cu câteva întrebări. Prin intermediul acestora vom preciza, pe baza textului, întâmplarea, motivul, sentimentele personajelor, soluția problemei.
Am ales acest fragment nu doar pentru că este cel care urmează. Totodată, acesta oferă contextul exersării povestirii orale a unei întâmplări. De fapt, subiectul lecției este povestirea unor întâmplări trăite sau observate.
Organizatorul grafic se dorește a fi un ”ghid” cu ajutorul căruia copiii să povestească oral exprimându-se în enunțuri logice, clare, corecte din punct de vedere gramatical. Fișa poate fi folosită cu sau fără completarea în scris a răspunsurilor la întrebări.
Vom porni, așadar, de la întâmplarea trăită de Apolodor pentru a ajunge la povestirea unei întâmplări trăite de copii.

Povestirea unor întâmplări trăite sau observate. Despre Apolodor

Pe fișă apare un ghiveci cu trei flori, așezat pe un suport. Citirea întrebărilor se face pornind de la flori. Aici apar întrebările prin ale căror răspunsuri putem alcătui o introducere: ”Cine?”, ”Când?”, ”Unde?”.
După ce am stabilit personajul despre care povestim, precum și coordonatele spațio-temporale, trecem la al doilea pas, relatarea propriu-zisă a întâmplării. Este un moment destul de dificil, în care copiii trebuie să structureze foarte clar ceea ce au de povestit, să se concentreze asupra esențialului, să prezinte faptele în ordinea în care s-au petrecut astfel încât discursul oral să fie cursiv, coerent, logic și corect gramatical. În acest scop, pe ghiveci am plasat câteva întrebări de sprijin, întrebări care descriu problema personajului.

Pornim de la starea personajului descrisă de autor, descifrăm motivul, precizăm felul în care se manifestă și reacțiile celor din jur. Și, cum pentru fiecare problemă trebuie găsită o soluție, vom identifica în text soluția lui Apolodor și vom propune și noi o soluție potrivită. Pe spațiul liber așezat deasupra florilor se va preciza titlul povestirii, la alegerea copiilor sau stabilit de comun acord.

Povestirea unor întâmplări trăite

După ce am am făcut un astfel de exercițiu de povestire pe baza întâmplărilor din text, vom trece la povestirea unei întâmplări din experiența proprie. În documentul atașat, pe același model de organizator grafic, există o altă fișă care poate fi folosită fără a avea legătură cu textul studiat de noi.

Fișa poate fi folosită ca sprijin în povestirea scrisă sau ca fișă de lectură. În arhivă veși găsi această fișă și în format editabil (word). Cu câte un click pe textul tipărit va deveni vizibilă caseta în care se poate șterge textul inițial pentru a fi înlocuit. Pentru ca succesul în povestire să fie asigurat, așa cum ne-am obișnuit deja, creionașul magic vine să ne dezvăluie secretele unui bun povestitor. Acestea sunt scrise pe imaginea unui creion, imagine ce va fi decupată și lipită în caietele copiilor.

Share on FacebookPin on PinterestShare on Google+Abonați-vă la RSS

Articole similare

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *