Clasa a patra Matematică pentru clasa a patra

Numerele de la 0 la 1000000. Formare, citire, scriere


Primele lecții ale clasei a IV-a ne aduc la matematică numerele de la 0 la 1000000. Am început cu formarea, citirea și scrierea acestor numere folosind cunoștințele din anii anteriori și câteva materiale. Printre ele, o fișă de lucru și cartonașe utilizate în completarea unor enunțuri lacunare. Pot fi descărcate din documentul de la finalul articolului.

Numerele naturale de la 0 la 1000000. Formarea numerelor

Am pornit discuția despre formarea numerelor făcând apel la ceea ce copiii știau deja din clasele mai mici. Ne-am reamintit noțiuni precum clase, ordine, modul în care unitățile de același ordin se grupează câte zece și formează o unitate de ordin superior. De un real folos ne-a fost numărătoarea pozițională.
Ca să vedem dacă am înțeles toate aceste lucruri, le-am propus copiilor un exercițiu de completare a unor enunțuri lacunare. Cuvintele care completau enunțurile și care se regăsesc în documentul de la finalul articolului au fost imprimate pe carton și decupate. Enunțurile au fost scrise pe tablă (și acestea se regăsesc în document). Spre exemplu, prima propoziție a sunat așa: …………..sunt grupate în …………………… Pe rând, câte un copil a ales cartonașul potrivit și l-a așezat pe spațiul corespunzător.

Numerele naturale de la 0 la 1000000. Citirea și scrierea numerelor

0-1000000

Pentru exersarea deprinderii de citire, respectiv scriere cu cifre și litere a numerelor date, am apelat la o fișă de lucru. Este asemănătoare celei folosite în clasa a III-a pentru numerele până la 10000. Le-a fost ușor copiilor să își reamintească modul în care am abordat atunci sarcina de lucru.
Fișa cuprinde mai multe exerciții. Începe cu un tabel de numerație care are în partea dreaptă un spațiu pentru scrierea numerelor cu litere. Este ceea ce am lucrat în această primă lecție, urmând ca exercițiile din a doua parte a fișei să fie rezolvate în ora următoare.

Tabelul are spațiu pentru zece numere. Am ales numere formate din patru, cinci, șase cifre. Au fost și numere în care cifra 0 apare la diferite ordine. Exercițiile din partea a doua a fișei fac referire la aceste numere din tabel, de aceea ele apar scrise în documentul postat, deși pot fi înlocuite cu alte numere.
Așadar, am rostit clar și rar, accentuând denumirea claselor, un număr pe care un copil l-a notat în tabel. Un alt copil l-a scris cu litere, iar un altul l-a format utilizând numărătoarea pozițională.

Numerele de la 0 la 1000000. Fixare/ consolidare

Spre finalul lecției, ne-am fixat cunoștințele referitoare la formarea numerelor până la 1000000 rezolvând exercițiul cu steluțe. Sarcina de lucru a constat în realizarea corespondenței între jumătățile de stele de pe primul rând și cele de pe al doilea rând. Practic, informația nouă se află doar pe o steluță din cele cinci (10 zeci de mii formează o sută de mii).

Așa cum spuneam mai sus, partea a II-a a fișei, va fi folosită în scopul consolidării cunoștințelor. Numerele utilizate sunt cele scrise în tabel. Vom discuta despre numere pare/impare, succesor, predecesor, răsturnat și vom exersa descompunerea numerelor în sumă de produse.


Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: