Managementul clasei Momente speciale

Kit pentru un an școlar plin de strălucire


Cea mai mare provocare pentru pregătirea începutului de an școlar a fost de această dată alegerea cuvintelor-cheie, a conceptelor, valorilor în jurul cărora se vor concentra apoi tema, mesajul și activitățile clasei a IV-a. Începând cu clasa a II-a, în fiecare an am ales un simbol care să îndemne, să motiveze, să orienteze acțiunile și comportamentul copiilor. În funcție de acesta am formulat mesajul și am conceput decorul clasei. Vă prezint în cele ce urmează un kit pentru un an școlar plin de strălucire

Gânduri pentru noul an școlar

Clasa a IV-a marchează finalul unei etape în viața de școlar. Pentru că este ultimul an pe care îl vom petrece împreună mi-aș dori să fie unul …plin de strălucire. Va fi un an în care vom valoriza din plin tot ceea ce am construit cu ei/în ei de-a lungul timpului. Așadar, primul gând s-a orientat către strălucirea stelelor. Am parcurs treaptă cu treaptă, am țintit an de an tot mai sus și suntem pregătiți să atingem stelele. Este momentul ca fiecare copil să strălucească la capacitate maximă, să arate tot ceea ce știe și poate.

De aceea este foarte important să menținem vie curiozitatea, dorința de explorare, interesul și atenția față de tot ceea ne înconjoară. Fie că vorbim de lecții, fie că vorbim de persoanele și lucrurile din jurul nostru.
Un alt cuvânt –cheie al acestui an va fi implicarea. Vom încuraja efortul susținut, dedicarea, responsabilitatea, organizarea pentru că vrem să fim SMART (serioși, motivați, atenți, responsabili, tot timpul conctați la ceea ce se întâmplă în jurul nostru).

Kit pentru un școlar plin de strălucire

Kit pentru un an școlar strălucitor

Începând de la mesajul de bun venit până la afișul de pe ușa clasei, tot ceea ce am pregătit oglindește gândurile exprimate mai sus. Vă invit să parcurgeți articolele ”Mesaj de bun venit” și ”Organizarea sălii de clasă”. Materialele sunt grăitoare.
Odată stabilite tema și mesajul clasei am început să mă gândesc la surprizele pe care le voi feri copiilor în prima zi de școală. De obicei prefer să le confecționez singură, dar de această dată am ales să le cumpăr. De ce? Spre exemplu, o lupă din carton nu va același impact ca o lupă adevărată…

Așadar, copiii vor găsi pe masă o mapă de plastic (mai degrabă un plic cu fermoar) în care am pus trei obiecte: o lupă mică, un pix cu sclipici și o cutiuță de bomboane ”Smarties”. Pe această mapă am lipit un mesaj scris cu litere mărunte (cu lupa va fi descifrat!), mesaj pe care l-am imprimat pe foaie autocolantă. Am ales cuvintele rostite de Simona Halep în urma victoriei de la Wimbledon: ”Orice este posibil când credem în noi”. Kitul (sau trusa, mapa) va fi însoțit de un text în care am explicat semnificația fiecărui obiect.

Alte materiale cu mesaj

Textul de care aminteam mai sus poate fi descărcat din arhiva de la finalul articolului în două variante: pdf sau word. Am pus și varianta editabilă pentru a fi de ajutor în cazul unor modificări.

Tot în arhivă se mai află alte două documente: un poster motivațional de afișat în clasă și un afiș pentru ușa clasei și acesta din urmă în variantă editabilă.
Vă doresc un an școlar cu steluțe în privire și lumină în suflet!


Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: