Momente speciale

Gânduri pentru mama


Tare harnici am fost săptămâna trecută! Printre lecții, proiecte, teme și tot felul de activități am reușit să finalizăm mărțișoarele și una dintre surprizele pentru mămici. O găsiți aici. Așadar, avem timp și dispoziție pentru a adăuga florii confecționate și câteva gânduri pentru mama, sub forma unei scrisori adresate acesteia.

Gânduri pentru mama. Scrisoare

Sarcina mea a fost de a pregăti suportul pentru scris. Cea a copiilor va fi de a-și exprima câteva gânduri pentru mama în pragul zilei de 8 Martie, sub forma unei scrisori. Conținutul acesteia va fi creat în întregime de fiecare copil. Poate va fi un text în care copilul își va exprima dragostea, recunoștința, aprecierea sau poate va fi o poezie. Poate vor fi urări sau doar câteva cuvinte-cheie însoțite de desene. Vom lăsa sentimentele și imaginația să poarte stiloul pe hârtie. Pentru astfel de trăiri frumoase am simțit că este nevoie și de un suport pe măsură.


În documentul de la finalul articolului veți găsi câteva imagini potrivite pentru o scrisoare adresată mamei, imagini în care am inserat spațiu de scris. M-am gândit și la cei mici și la cei mai mari. Fiecare imagine este în trei variante: cu liniatură tip 1, tip 2 și dictando. Există trei imagini diferite, fiecare având toate cele trei tipuri de liniaturi. Au dimensiune A4 și sunt color.
Într-un alt document din aceeași arhivă există și o variantă alb-negru care le va da copiilor posibilitatea de a colora elementele inserate. Și aici veți găsi cele trei tipuri de liniatură.

Gânduri pentru mama. Felicitări

Unele dintre elementele grafice utilizate în scrisori au dat naștere unor felicitări. Și acestea sunt color, pot fi imprimate și completate cu mesaje și urări.


Pe site veți găsi și alte materiale și idei care pot fi folosite cu ocazia zilei de 8 Martie sau pentru a sărbători primăvara:
Felicitare pentru mama
Litere pentru primăvară
Cântece de primavară
Cântece pentru mama
Și lângă toate acestea, bineînțeles, câteva lecții al căror subiect este primăvara.


Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: