„Scrisoarea III”, Mihai Eminescu

Ca în fiecare an, de Ziua Culturii Naționale, una dintre activitățile desfășurate va fi explorarea unui text din lirica eminesciană. Dacă anul trecut am abordat poezia ”Revedere”, anul acesta, în clasa a IV-a, ne vom opri la câteva fragmente din ”Scrisoarea III”. Alegerea nu a fost întâmplătoare. Va fi o ocazie de a aduce în…

Șotronul împărțirii

Capitolul despre împărțirea numerelor naturale va începe cu șotronul împărțirii. De această dată, șotronul nu este un joc didactic, ci un suport grafic pentru notarea noțiunilor, informațiilor cu care vom opera pe parcursul acestei unități de învățare. Practic, se dorește a fi o hartă conceptuală pe care o vom completa treptat, ori de câte ori…

Planul dezvoltat de idei și povestirea textului

Planul dezvoltat de idei a reprezentat elementul de noutate în unitatea de învățare pe care am parcurs-o la Limba și literatura română în ultima perioadă. Alcătuirea planului simplu de idei pe baza căruia am învățat să formulăm ideile secundare ale fiecărui fragment al unui text este o activitate cu care ne-am deprins încă din clasa…

Scriem corect cuvintele „săi” și „să-i”

Materialele prezentate în cele ce urmează au fost utilizate într-o lecție în care am învățat să scriem corect cuvintele „săi” și „să-i”. Le voi descrie mai jos și pot fi descărcate din arhiva de la finalul articolului. Aceasta conține o fișă de lipit în caiet și o prezentare powerpoint cu exerciții. Împreună cu planșa care…

Receptarea mesajului scris. Harta textului

Materialul pe care îl voi prezenta în cele ce urmează a fost utilizat în această săptămână la Limba și literatura română pentru receptarea mesajului scris, altfel spus pentru înțelegerea și aprofundarea conținutului textului literar. Este vorba despre o hartă a textului pe care o puteți descărca de la finalul articolului, în format editabil (word). Receptarea…

Operația de înmulțire. Terminologie matematică și proprietăți

Operația de înmulțire va fi subiectul lecțiilor de matematică în perioada ce urmează. Am început acest capitol cu o reactualizare a cunoștințelor referitoare la terminologia matematică specifică înmulțirii și la proprietățile acesteia. Practic, am făcut o trecere în revistă a ceea ce am învățat în anii anteriori cu ajutorul materialelor pe care le voi prezenta…

Scrierea corectă a cuvintelor ”ia”/”i-a” și ”iau/”i-au”

De curând am avut o lecție despre scrierea corectă a cuvintelor ia/i-a și iau/i-au. Cu regulile de scriere corectă a acestor cuvinte ne-am întâlnit și în clasa a III-a, dar întotdeauna este loc și timp pentru o reactualizare a lor. Textul studiat a fost punctul de plecare pentru observarea unor situații în care se folosesc…

Populație, așezări și activități ale oamenilor

Fie că vorbim de geografie, fie de istorie sau de științe ale naturii, cu fiecare lecție încerc să îi deprind pe copii cu tehnici de lucru cu cartea. Prin carte înțeleg textul științific ale cărui informații trebuie înțelese, extrase, organizate astfel încât învățarea să nu fie sinonimă cu memorarea mecanică a acestora. De aceea, fac…

Jocul substantivelor

Jocul substantivelor nu e chiar un joc, ci, mai degrabă, modalitatea pe care am ales-o pentru reactualizarea substantivului în clasa a IV-a. Anul trecut am învățat să recunoaștem această parte de vorbire pornind de la definiția sa sau prin alte moduri (numărare, însoțirea substantivului de cuvinte precum acest/aceasta, toți/toate). Am învățat despre felul, numărul și…

Adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 0-1000000

Lecțiile noastre continuă la matematică cu adunarea și scăderea în concentrul 0-1000000. Astăzi am exersat adunarea fără trecere peste ordin. Ne-am concentrat atenția asupra terminologiei specifice și am adus în discuție proprietățile adunării. Lecția următoare va fi dedicată scăderii numerelor de la 0 la 1000000, fără trecere peste ordin. Pentru aceste două lecții am pregătit…

Elemente de înțelegere a textului literar. ”Povestea fără sfârșit”, după Michael Ende

Manualul de Limba și literatura română (clasa a IV-a, editura Intuitext) ne propune un fragment din ”Povestea fără sfârșit” după Michael Ende. În primele ore ne vom concentra pe acele elemente de înțelegere a textului, pe exersarea deprinderilor de citit, de exprimare orală și scrisă. Vom discuta apoi despre elementele componente ale unei cărți și…

Numerele de la 0 la 1000000. Formare, citire, scriere

Primele lecții ale clasei a IV-a ne aduc la matematică numerele de la 0 la 1000000. Am început cu formarea, citirea și scrierea acestor numere folosind cunoștințele din anii anteriori și câteva materiale. Printre ele, o fișă de lucru și cartonașe utilizate în completarea unor enunțuri lacunare. Pot fi descărcate din documentul de la finalul…

error: